Ciprian Ciucu: „Mulţi se aşteptau ca PNL să trădeze încă o dată. Când Ilie Bolojan a fost jignit, PSD ne jignea pe fiecare dintre noi”
0Ciprian Ciucu, prim‑vicepreședintele PNL, a transmis vineri, 22 mai, la evenimentul dedicat aniversării a 151 de ani de la înființarea partidului, că liberalii au trecut printr-o perioadă dificilă, în care mulți se așteptau ca formațiunea să își abandoneze propriile principii.
Ciucu a vorbit despre dificultatea revenirii unui partid care a fost mult timp „partid prezidențial”, subliniind că liberalii au acum ocazia de a-și regăsi direcția, potrivit News.ro.
Primarul general al Capitalei a afirmat că atacurile PSD la adresa liderului Ilie Bolojan au fost percepute ca o ofensă la adresa tuturor membrilor care l-au susținut.
„Mulţi se aşteptau ca partidul nostru să trădeze încă o dată, să-şi trădeze spiritul şi liderul pe care l-a ales. Pentru că atunci când Ilie Bolojan a fost jignit repetat, programat, asumat, de către PSD, strategic, ne jignea pe fiecare dintre noi ca membri care l-am votat. Şi au crezut mulţi că ne-am pierdut sufletul şi că vom trăda din nou. Ceea ce nu s-a întâmplat”, a declarat prim‑vicepreședintele PNL.
„Nu vrem să se termine cu Ciucu, cu Bolojan sau cu actuala echipă de conducere”
Ciprian Ciucu a vorbit și despre continuitatea istorică a PNL, afirmând că formațiunea „a început cu Brătienii şi nu vrem să se termine cu Ciucu, cu Bolojan sau cu actuala echipă de conducere”.
„După Valeriu Stoica au venit şi alte echipe de conducere şi vrem ca după noi să vină şi alte echipe de conducere”, a adăugat primarul general al Capitalei.
În a doua parte a discursului, prim‑vicepreședintele PNL a abordat ascensiunea curentelor suveraniste și anti-europene, despre care spune că ar fi fost de neimaginat în urmă cu două decenii.
Ciucu a amintit experiențele sale din state aflate în afara UE și a subliniat că apartenența la blocul comunitar reprezintă o șansă istorică:
„Mă văd astăzi pus, împreună cu dumneavoastră, în faţa unui fapt pe care nu mi-l puteam imagina în urmă cu 15-20 de ani. Adică să vorbim de anti-europenizare, să vorbim de aşa-numite curente suveraniste care vor să ne scoată dintr-un club foarte select, în care am intrat”.
El a mai spus că, paradoxal, apărarea statutului european al României a ajuns să fie „un proiect cu adevărat conservator”, în condițiile în care țara era „cât pe ce… să fi fost în Euro în urmă cu zece, cincisprezece ani”, dacă ar fi existat voință politică.