Ciolacu, în vizită la Muntele Athos: E tezaurul cel mai de preț al ortodoxiei. M-au impresionat călugării români

0
Publicat:

Președintele PSD a precizat, într-un mesaj pe Facebook, faptul că în Săptămâna Luminată a mers la Muntele Athos, fiind impresionat de călugării români de acolo și de realizările Bisericii Ortodoxe române.

În Săptămâna Luminată am petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos pentru a mă ruga pentru sănătatea noastră și a tuturor semenilor noștri.  Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preț al ortodoxiei, dar cel mai mult m-au impresionat călugării români care și-au dedicat viața lui Hristos în lăcașurile românești care dăinuiesc de sute de ani în aceste locuri sfinte”, susține Marcel Ciolacu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. 

Întâlnirea cu Părintele iconar Iacob de la Chilia athonită Sfântul Tihon, cu Părintele Daniel sau cu slujitorii Domnului de la Schitul Românesc Prodromu sau de la chiliile românești Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ipatie au fost momente de mare bucurie, dar și de mândrie pentru tot ce a realizat Biserica Românească de-a lungul timpului”, mai punctează liderul PSD.

Mesaj și pentru militari

„Am fost, de asemenea, alături de Starețul Efrem, la Mânăstirea Vatoped la Sărbătoarea de Cinstire a Icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de mir). De aici aș vrea să le urez tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, cele mai alese gânduri de sănătate, fericire și prosperitate. La mulți ani și militarilor din Forțele Terestre ale Armatei României!”, a mai transmis președintele social-democraților.

La rândul său, premierul României susține, de Ziua Forțelor Terestre, că o miză importantă pentru statul nostru este „să oferim românilor siguranța că sunt apărați în propria țară, iar România să-și îndeplinească în continuare rolul asumat de furnizor de securitate în regiune”.

Sărbătorim, astăzi, o componentă vitală a sistemului de apărare a țării, Forțele Terestre Române, odată cu sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, patronul spiritual și ocrotitorul acestei categorii de forțe ale Armatei Române. Prin nivelul competențelor lor profesionale, dăruire și, nu în ultimul rând, prin patriotism, militarii Forțelor Terestre și angajații civilii deopotrivă contribuie substanțial la capacitatea defensivă a României și ne reprezintă cu cinste în misiunile comune cu partenerii strategici internaționali”, arată premierul Nicolae Ciucă. 

Liderul de la Palatul Victoria punctează că:  „Contextul de securitate dificil din regiune și din întreaga lume cu care ne confruntăm de la declanșarea agresiunii militare ruse asupra Ucrainei fac și mai complexă misiunea corpului forțelor terestre, în fața multiplelor provocări de natură strategică, logistică și informațională care impun permanent eficiență, vigilență și noi abordări. Profesionalismul Forțelor Terestre Române, pe care am avut ocazia să-l cunosc din interior în anii carierei mele militare, îmi dă încredere că apărarea României este pe mâini bune. Contând deopotrivă pe toate structurile Armatei Române și pe sprijinul aliaților și partenerilor noștri strategici la nivel euroatlantic, miza este să oferim românilor siguranța că sunt apărați în propria țară, iar România să-și îndeplinească în continuare rolul asumat de furnizor de securitate în regiune”, a mai afirmat șeful Guvernului. 

Și președintele României a transmis, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, că aceste structuri și-au dovedit profesionalismul și relevanța pe timpul misiunilor executate în țară și în teatrele de operații, iar rolul lor e și mai important în contextul războiului din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”