Ciolacu, mesaj de 1 decembrie: Speranța acestei națiuni stă în copiii săi

0
Publicat:

Marcel Ciolacu a subliniat într-un mesaj de Ziua Națională a României că speranța națiunii stă în copiii săi, arătând că generația actuala a luat o țară distrusă de comunism și a dus-o în UE și NATO. 

„Speranța acestei națiuni stă în copiii săi”, a scris șeful Camerei Deputaților pe Facebook, relatând momentul în care a primit o broșă făcută de o fetiță de 10 ani.  

„O voi purta astăzi cu mare mândrie cu gândul la energia acestei generații care va duce România acolo unde merită și îi este locul. La fel cum acum 104 ani, generația de atunci a înțeles că doar prin unitate putem să ne îndeplinim visul de a trăi cu toții într-o singură țară”, a afirmat social-democratul. 

Președintele PSD a arătat, totodată, că „generația actuală a luat o țară distrusă de comunism și a dus-o în Uniunea Europeană și NATO”, precizând că „avem o șansă extraordinară să îndeplinim total visul european și să aderăm la spațiul Schengen. Depinde doar de noi”. 

„Pentru Delia, pentru toți copiii acestei națiuni, trebuie și noi să stăm uniți și să trecem peste toate provocările la care suntem supuși de un război ilegal chiar la granițele noastre și de toate crizele suprapuse pe care le-a cauzat. Avem această datorie, pentru ca viitoarea generație să poată construi pe o fundație mult mai solidă! La mulți ani, România! La mulți ani, români”, a mai transmis Marcel Ciolacu. 

Și premierul Nicolae Ciucă a subliniat că ne regăsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre, amintind de obiectivul național privind aderarea la Schengen și situația războiului de la graniță.

  „La 104 de ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfășurare la granița de Est și un obiectiv național către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spațiul Schengen”, a scris premierul României pe Facebook, de Ziua Națională a României, arătând că „și acum, ca și la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda națională sunt siguranța, stabilitatea și modernizarea României”.  

Președintele Camerei Deputaților, șeful PSD Marcel Ciolacu, participă joi, 1 decembrie, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României, organizată în Piața Arcul de Triumf, București. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri