Ciucă, de Ziua Națională: Ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre

0
0

Premierul a subliniat, cu ocazia Zilei Naționale a României, că ne regăsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre, amintind de obiectivul național privind aderarea la Schengen și situația războiului de la graniță. 

ciuca

La 104 de ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfășurare la granița de Est și un obiectiv național către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spațiul Schengen”, a scris premierul României pe Facebook, de Ziua Națională a României, arătând că „și acum, ca și la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda națională sunt siguranța, stabilitatea și modernizarea României”.

Premierul a subliniat însă că „față de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme și dezvoltare, precum și protecția oferită de NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie”.

Avem astăzi datoria de a depăși orice diferențe de suprafață și a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes național, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine. Să arătăm că 1 decembrie este, cu adevărat, ziua unității noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în fața tricolorului”, a mai transmis șeful Guvernului. 

Totodată, Nicolae Ciucă a mai afirmat că Partidul Național Liberal, pe care îl conduce, „rămâne un partid al tuturor românilor, devotat intereselor țării și cu un puternic angajament de a aduce România acolo unde îi este locul, alături de marile democrații europene”.

La mulți ani, români! La mulți ani, România”, a mai transmis Ciucă. 

Premierul României participă de Ziua Națională a României la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, îcepând cu ora 9.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcel Carol, urmând ca de la ora 11.00 să înceapă parada militară, organizată cu prilejul Zilei de 1 decembrie, în Piața Arcul de Triumf, din București. 

Ulterior, de la ora 14.00, premierul va participa la ceremonia militară de pe Bulevardul 1 decembrie 1918, Alba Iulia, iar la ora 17.00 șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, va participa la recepția oferită de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri