Ceremonie la Cotroceni pentru promulgarea legilor educației

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ceremonie de semnare a decretelor de promulgare a legilor Educației va fi organizată marți, 4 iulie, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 17:00. Klaus Iohannis va susține o alocuțiune de presă cu această ocazie.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

Promulgarea legilor Educației va avea loc cu o ceremonie specială organizată la Palatul Cotroceni, potrivit agendei președintelui României. Evenimentul va fi transmis live, iar președintele Klaus Iohannis va susține o alocuțiune cu ocazia ceremoniei.

Curtea Constituțională a respins, pe 21 iunie, ca neîntemeiate sesizările Opoziției pe cele două legi ale Educației, adică a învățământului universitar și a celui preuniversitar. 

Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru, pe 10 mai 2023. Printre modificări erau examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC, transportul elevilor nu este gratuit pentru toți cei care merg la școală. Tot pe 10 mai 2023, proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților. Printre modificări: actualii rectori pot rămâne în funcție încă 10 ani de la intrarea legii în vigoare

Legile Educației au fost votate în Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală din Învățământ, pe 22 mai 2023, iar Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de ele.

Pe 24 mai 2023 au fost depuse la Curtea Constituțională două sesizări de neconstituţionalitate (formulate de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România şi deputaţi neafiliați), pentru proiectul Legii învățământului preuniversitar şi proiectul Legii învățământului superior.

Amendamente adoptate pe ultima sută de metri

Unul dintre amendamente prevede că depășirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă sau clasă se poate face cu aprobarea Ministerului Educației. „În şcolile izolate geografic sau în cele în care efectivele sunt mai mici decât cele prevăzute de lege şi nu există posibilitatea asigurării transportului şcolar, se pot organiza clase simultane, dar clasa a VIII-a este separată, indiferent de numărul de elevi”, potrivit unui alt amendament admis. Comisia a admis şi amendamentul prin care decizia privind instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în şcoală se ia de către profesori, părinţi sau majoritatea elevilor majori.

Costul standard per antepreşcolar/preşcolar/elev se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră şi profil, potrivit proiectului de lege a învățământului preunivesitar. Profesorii pot rămâne titulari la catedre, la cerere, până la vârsta de 70 de ani.

Din proiectul legii învățământului superior a fost eliminat amendamentul prin care universitățile preluau singure sau prin asociere fundații, asociații unități de învățământ preuniversitar, spitale sau farmacii.

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!