Ciolacu: „Nu e oportun să introducem taxe noi”. Când e luată decizia privind eliminarea facilităților fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României a declarat că nu va fi eliminată nicio facilitate fiscală până nu sunt discuții aprofundate atât în Coaliție, cât și cu reprezentanții fiecărei categorii afectate.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Arhivă Adevărul
Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Arhivă Adevărul

Nu vom lua o decizie până nu vorbim cu marii actori din fiecare domeniu. Nu cred că e oportun să introducem taxe noi”, a precizat Marcel Ciolacu, luni dimineață.

Șeful PSD a negat că ar vreo discuție pentru a fi impozitați IT-iștii. „Nu există nicio discuție pe IT. E e o minciună și dezinformare.  IT-ul are scutire la venit. Nu va exista o discuție despre scoaterea acestei facilități”, a subliniat premierul României.

La construcții și agricultură sunt facilități în funcție de venit”, a completat Marcel Ciolacu, care a reiterat: „La asigurări de sănătate nu vom lua o decizie până nu ne așezăm cu actorii principali la masă. E un jalon trecut în PNRR pe care dacă nu îl îndeplinim pierdem bani, care spune ca treptat până în 2026 să scoatem aceste facilități. Nu știu dacă vom scoate facilitățile anul acesta, nu știu dacă nu vom discuta cu constructorii și agricultorii pentru calendar”.

Concluzia liderului PSD. „Nu se va scoate nimic, până nu găsim o soluție împreună”.

Problema concediului

La un moment dat România a avut deficit de 9,2%, cel mai mare deficit din UE, el venind după un deficit de sub 3%. toate aceste lucruri s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă sub un premier accidental om de stat în România și am ajuns la o provocare. Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 4,4%”, a afirmat Ciolacu.

Liderul de la Palatul Victoria a atras atenția și asupra unui aspect inedit. „Aștept un raport de la președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale la o populație lucrativă de 6 milioane de români. Am cerut o analiză să vedem din ce domeniu sunt”, a afirmat șeful PSD. „Sunt oameni care au nevoie de concediu medical, dar s-a abuzat de acest lucru. E o datorie la concedii medicale de anul trecut de 1,2 miliarde euro”.

PNL cere consultări cu toți actorii și se opune liminării

La rândul său, Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a precizat poziția partidului său. „În principiu, PNL se opune eliminării facilităților fiscale pentru sectoarele IT, construcții și agricultură, cu atât mai mult cu cât acestea au fost introduse in timpul guvernărilor liberale. Motivul introducerii lor a fost susținerea sectoarelor cheie ale economiei și acest lucru s-a văzut în toate guvernările liberale cu rezultate pozitive multiple. Dacă la nivelul ministerelor ale căror sectoare sunt vizate, respectiv Economie, Agricultură și Digitalizare, au fost făcute analize de impact și oportunitate, așteptăm să ni se comunice aceste date, împreuna evident cu o analiză de impact foarte serioasă a Ministerului de Finanțe. De asemenea, astfel de măsuri nu pot fi luate până nu există discuții elaborate cu formele asociative a sectoarelor vizate”, a subliniat deputatul Ionuț Stroe.

Mai mult, liderul liberal a punctat: „În discuțiile din coaliție se va argumenta și stabili totul. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie legată de acest subiect și implicit nici modalitatea, parțială sau integrală, de modificare a acestor facilități fiscale. Considerăm că e nevoie de mare prudență când luăm în considerare asemenea măsuri. Vorbim, totuși, de sectoare cheie pentru economia României. Sectorul IT produce peste 7% din PIB-ul României. Din partea patronatelor din construcții am văzut deja reacții negative. Ne-am putea confrunta cu un exod al forței de muncă din construcții”, a completat purtătorul de cuvânt al PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite