Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. „Este un abuz total împotriva dreptății și adevărului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar, potrivit deciziei luate luni, 1 septembrie, de Judecătoria Sectorului 1.

Călin Georgescu/FOTO: Inquam photos/Octav Ganea

Călin Georgescu a fost prezent la instanță luni dimineață, a solicitat revocarea controlului judiciar, însă cererea i-a fost respinsă.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin prin ordonanța nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, astfel cum a fost modificată ulterior. Menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. În temeiul art. 242 C.proc. pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive”, se arată în soluția publicată pe portalul instanței.

Călin Georgescu a transmis că măsura luată de judecători este „un abuz total împotriva dreptății și adevărului”.

„În ceea ce mă privește continuarea controlului judiciar și convocarea săptămânală la poliție este un abuz total împotriva dreptății și adevărului.

Rămân constant și spun că singura mea armă de apărare este legea și am convingerea că Justiția își va face datoria, respectând doar principiile de drept”, a transmis fostul candidat la ieșirea din sediul instanței.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție au dispus pe 4 august schimbarea încadrării juridice în dosarul vizând acțiuni împotriva ordinii constituționale în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu.

Inițial, politicianul a fost cercetat în dosarul privind instigarea la comiterea de fapte împotriva ordinii constituționale și pentru comunicare de informații false.

Procurorii din cadrul Parchetului General îl acuză pe Georgescu de complicitate la fapte împotriva ordinii constituționale și comunicare falsă în formă continuată.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a dispus în cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acțiuni împotriva ordinii constituționale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale)”, a transmis Parchetul General.

Călin Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort