Bugetul pe 2023, adoptat săptămâna viitoare în Parlament

0
Publicat:

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat calendarul adoptării bugetului de stat pe 2023. Parlamentul ar urma să adopte joi bugetul pe 2023.

Parlamentarii încep dezbaterea pe proiectul bugetului de stat pentru 2023 FOTO Arhivă

Birourile Permanente Reunite au decis ca depunerea amendamentelor la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale pe 2023 să fie făcută până duminică, ppotrivit calendarului agreat. 

Sursa citată a mai indicat că dezbaterea în comisii ar urma să se desfășoare în perioada 12-14 decembrie, de luni până miercuri, termenul de depunere a rapoartelor de către comisiile reunite pentru buget, finanţe fiind miercuri, ora 10.00.

De asemenea, plenul reunit pentru dezbaterea și adoptarea pe articole va avea loc tot miercuri, de la ora 13.00, urmând ca votul final să aibă loc într-o altă ședință comună de plen, joi. 

Consiliul Fiscal se așteaptă ca statul român să încaseze mai puțin

Proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2023 au fost aprobate în ședința de joi a Guvernului.

După publicarea proiectului bugetului de stat pentru anul următor, sindicaliștii au cerut majorarea bugetul alocat învăţământului

În același timp, bugetul alocat sportului românesc a crescut pentru 2023 la 581,5 milioane de lei (peste 116 milioane de euro). În 2022, bugetul sportului a fost de 521,5 milioane de lei. Dincolo de această creștere, Ministerul speră să primească alocări suplimentare pe parcursul anului. 

Totodată, Consiliul Fiscal a apreciat drept probabilă încasarea unor venituri mai mici comparativ cu ţintele asumate în proiectul de buget, de circa 11,3 miliarde de lei, reprezentând circa 0,73% din PIB.

Gafă la Publicarea proiectului de buget pe 2023

Ministerul Finanțelor a reușit să facă o gafă la publicarea proiectului bugetului pe 2023, fiind semnalat faptul că în varianta inițială a legii bugetului apar formulări specifice propagandei ruse privind războiul din Ucraina.

După sesizarea erorii în spațiul public, ministerul a corectat proiectul, iar ministrul Adrian Câciu le-a luat apărarea colegilor săi spunând că au lucrat până la 4 dimineață să scrie toate documentele. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța