Bode: Comasarea alegerilor, în interesul românilor. Nu e imposibil dacă există voință politică

0
Publicat:

Secretarul general al PNL a precizat, într- conferință de presă la Sălaj, că o eventuală comasare a alegerilor ar fi în interesul românilor. Lucian Bode susține că decizia politică va fi agreată în coaliție, atunci aceasta trebuie implementată prin lege.

Lucian Bode, secretar general al PNL FOTO: Profimedia

„Dacă această decizie politică este agreată în coaliţie, ea trebuie implementată la nivel de lege, publicată în Monitorul Oficial, cu un an înainte de alegeri. (..)Aşadar, dacă vrem să comasăm alegerile locale cu cele generale, sau ştiu eu, cu alegerile prezidenţiale, ce ar rezulta din analiza specialişţtilor şi din decizia coaliţiei, acest lucru ar trebui să se întâmple la nivel de act normativ trecut prin cele două Camere ale Parlamentului şi promulgat de către preşedinte, cu rezerva şi unui atac la CCR, ceea ce ar prelungi o eventuală publicare în Monitorul Oficial”, a afirmat Lucian Bode, potrivit News.ro.

Liberalul a subliniat că anul viitor va fi unul complicat „pentru cetățeni, pentru români, pentru electori”.

„Nu mi-aş dori ca din acest număr mare de alegeri, se întâmplă o dată la 20 de ani să aibă loc toate alegerile în acelaşi an, să ne trezim cu un absenteism, lipsă de interes din partea românilor pentru aceste alegeri şi să câştige teren şi procente semnificative cei care doresc să ne scoată din Europa, din acordurile euroatlantice şi să trăim noi, în mintea lor, într-un paradis independent”, a adăugat acesta.

Referitor la actuala coaliție de guvernare, Lucian Bode a precizat că PNL și PSD au capacitatea „de a aduce România înainte”.

„Coaliţia la guvernare, PNL-PSD, sunt convins că are capacitatea de a duce România înainte, şi în mandatul lui Marcel Ciolacu, şi în mandatul viitorului prim-ministru, 2024-2028, care va avea cred eu o coaliţie la guvernare tot PNL-PSD. Este puţin timp până la mijlocul lunii septembrie să parcurgem toate aceste etape constituţionale dar nu imposibil, dacă există voinţă politică”, a afirmat secretarul general al PNL, potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie