Aurescu: Profilul în NATO și rolul în războiul din Ucraina, importante pentru aderarea la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe a declarat, în urma reuniunii miniștrilor NATO de la București că profilul României în alianță și contribuţiile aduse la contracararea războiului din Ucraina au un rol important în discuţiile privind aderarea la spaţiul Schengen. 

Ministrul a subliniat importanța pentru aderarea la Schengen FOTO Arhivă

Bogdan Aurescu a explicat că intrarea României în spațiul de liberă circulație Schengen asigură mai multă securitate internă în UE. Deși a precizat că aderarea României la spaţiul Schengen nu a fost un subiect al reuniunii miniștrilor de Externe NATO, organizată la București, situația susținerii aderării a fost punctată în discuţiile cu omologii săi, iar România îndeplineşte condiţiile necesare.

„Trebuie spus foarte clar că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile pe care noi le-am adus în contracararea efectelor războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei au avut un rol important în progresul discuţiilor legate şi de spaţiul Schengen. Până la urmă, şi spaţiul Schengen reprezintă un spaţiu de liberă circulaţie în care dacă intră România, există mai multă securitate internă în UE. Există cumva o legătură, dar subiectul nu are cum să fie pe agenda unei reuniuni ministeriale NATO”, a declarat ministrul în urma reuniunii de la București. 

Șeful diplomației române a punctat că a avut discuții cu mai mulți miniștri de Externe, printre care, Olanda, Suedia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Italia despre aderarea României la Schengen

„Toţi au susţinut în mod clar şi ferm aderarea României la spaţiul Schengen. Şi colegul suedez a subliniat aceeaşi susţinere, pentru că Guvernul suedez susţine aderarea la spaţiul Schengen”, a mai afirmat Aurescu. 

Potrivit ministrului, există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez. „Cu aceeaşi ocazie, am subliniat faptul că, în urma demersurilor pe care le-am făcut, inclusiv prin discuţiile directe cu lideri ai Partidului Social Democrat din Suedia, opoziţia din Suedia nu se mai opune aderării României la spaţiul Schengen, deci există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez, iar discuţia cu domnul ministru din Olanda a fost o discuţie extrem de pozitivă, foarte constructivă. Am rămas în legătură pentru perioada următoare, am comparat evaluările noastre cu privire la locul unde ne aflăm şi am arătat, de asemenea, că România îndeplineşte condiţiile pe care Olanda le-a pus la vizita pe care prim-ministrul olandez a făcut-o în 12 octombrie", a mai spus Bogdan Aurescu. 

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”