Aurescu: Prezența militarilor la baza Cincu este o dovadă clară a unității și solidarității aliate

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe a declarat, în cadrul vizite la Centrul Național de Instruire de la Cincu, alături de omologii din Franța și Olanda, că prezența militarilor din aceste țări în România reprezintă „o dovadă clară a unităţii şi solidarităţii aliate”.

Ministrul Aurescu, alături de omologii din Franța și Olanda FOTO: MAE

„De asemenea, această prezență reprezintă contribuția dumneavoastră concretă la întărirea apărării și securității României și a întregului spațiu euroatlantic. Doamnă ministru Colonna, mulțumesc Republicii Franceze pentru asumarea rolului de națiune-cadru pentru Grupul de Luptă din România, precum și pentru rapiditatea cu care trupele și echipamentele au fost desfășurate în țara noastră. Domnule ministru Hoekstra, mulțumesc, de asemenea, Țărilor de Jos, pentru sprijinul arătat României și pentru prezența trupelor olandeze pe teritoriul nostru”, a transmis Bogdan Aurescu, la Cincu, potrivit unui comunicat MAE.

Ministrul a subliniat că autoritățile din România sunt recunoscătoare tuturor partenerilor care au trimis trupe militare în țară.

„Prezența dumneavoastră aici reconfirmă credibilitatea Alianței, într-un context dificil pentru securitatea europeană și euroatlantică. În egală măsură însă, prezența dumneavoastră aici este și o ilustrare fermă și fără echivoc a principiului aliat „toți pentru unul și unul pentru toți”, așa cum este prevăzut de Articolul 5 al Tratatului de la Washington privind NATO, principiu care asigură apărarea fiecărui centimetru de teritoriu al Alianței. Misiunea dumneavoastră oferă oportunitatea de a vă pregăti împreună, de a participa la exerciții într-un mediu care să permită consolidarea interoperabilității forțelor NATO și a capacității de a acționa unitar și coerent pentru prezervarea valorilor noastre comune și a unui mediu de securitate stabil și sigur. Doar împreună putem asigura pacea și securitatea euroatlantică”, a afirmat șeful diplomației române.

Potrivit ministrului, România va continua să rămâne un aliat responsabil, care își va respecta angajamentele în cadrul NATO.

Bogdan Aurescu a transmis un mesaj și militari prezenți la Cincu, ministrul a ținut să le transmită recunoștința poporului român pentru prezența lor în bazele din România. 

„Vă mulțumesc încă o dată și vă transmit recunoștința poporului român pentru faptul că sunteți aici, pentru hotărârea și reziliența cu care vă faceți datoria. Doar o forță credibilă și puternică poate constitui un factor eficient de descurajare. Eforturile fiecăruia dintre dumneavoastră contribuie, fără îndoială, la eficiența NATO, ca cea mai puternică și de succes Alianță din istorie”, a afirmat acesta, potrivit sursei citate.

Vizita celor doi miniștri în România „reprezintă o reconfirmare a cooperării foarte bune a României cu ambele state, în plan bilateral, dar și pe plan european și în cadrul NATO, precum și a interacțiunii trilaterale eficiente între București, Paris și Haga”.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham