ANI: Piedone, în conflict de interese pentru că și-ar fi pus ginerele membru într-o comisie din subordinea primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunță că actualul edil al Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, este acuzat de conflict de interese administrativ pentru că și-ar fi numit ginerele membru într-o comisie din subordinea instituției pe care o conduce.

Piedone, în conflict de interese. Foto: Inquam

UPDATE Cristian Popescu Piedone a lansat un atac foarte dur la adresa ANI, după anunțul făcut de instituție. 

„Dau în judecată ANI că mi-a îngrădit dreptul la apărare, după ce a anunțat public raportul privind presupusul conflict de interese înainte de a-mi comunica personal decizia! Dau în judecată ANI pentru manipularea intenției de vot, în condițiile în care raportul a fost fabricat imediat după ce mi-am anunțat candidatura la funcția de primar al Capitalei!”, a scris Piedone pe pagina sa de Facebook

UPDATE Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a precizat pentru „Adevărul” că pe masa sa nu a venit niciun document de la ANI. Prefectul e cel care dispune încetarea mandatului, în cazul în care procedura nu e dusă în instanță, prin contestarea ei de către Piedone.

---

"În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019", transmite ANI.

Potrivit ANI, Cristian Popescu Piedone nu a depus un punct de vedere la dosar.

          „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (...)

Persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, precizează Agenția.

Cristian Popescu Piedone a anunțat recent că va candida la primăria Capitalei. El și-a reluat mandatul de primar al Sectorului 5 în luna iunie a anului trecut, după ce a fost eliberat din închisoare ca urmare a unei decizii a instanței, care a anulat sentința de 4 ani dispusă inițial în dosarul Colectiv. Edilul a executat un an și o lună.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete