Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, convocat la MAE. Drona care a explodat pe un bloc din Galați este de proveniență rusească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat la MAE, după ce o dronă de proveniență rusească a căzut și explodat pe acoperișul unui bloc din Galați.

Vladimir Lipaev, convocat la MAE. Foto: Facebook Ambasada Rusiei

"L-am convocat pe Ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Siguranța României este prioritatea noastră absolută. Avem confirmarea MAPN că drona care s-a prăbușit pe o clădire rezidențială din Galați este de proveniență rusească. Decizia a fost luată în urma incidentului de o gravitate majoră și îi vom comunica oficial efectele pe care această lipsă de responsabilitate a Federației Ruse le va atrage asupra relației diplomatice dintre țările noastre și pașii următori la nivelul european privind pachetele de sancțiuni", a transmis Oana Țoiul, ministrul Afacerilor Externe.

Nicoleta Pauliuc, membru în comisia parlamentarǎ de apărare, a afirmat la TVR Info cǎ o varianta de răspuns diplomatic ar fi declararea ambasadorului rus drept persona non grata.

Tot la postul public de televiziune, ministrul Apărării, Radu Miruță, a afirmat că una dintre cauzele incidentului este "limitarea capabilităților antidronă existente în Armata Română".

O dronă s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galați, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați.Cele două persoane care au fost rănite, vineri noaptea, după ce o dronă a lovit un bloc din Galați au fost transportate la spital, iar alți doi locatari, cu atac de panică, au primit îngrijiri la fața locului. 

Președintele României, Nicușor Dan, va convoca vineri, 29 mai, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din municipiul Galați.

Incidentul de vineri a fost urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați. De asemenea, două persoane au fost rănite.

Colonelul Cristian Popovici, șeful Direcției informare și relații publice din MApN, a explicat la Antena 3 CNN că radarele convenționale au limitări în urmărirea țintelor aeriene care evoluează la altitudini foarte joase. 

„Sub 200 de metri, radarele convenționale nu pot urmări astfel de ținte aeriene”, a spus el.