Video 8 septembrie: doi ani de la moartea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

0
Publicat:

La 8 septembrie 1495 a început domnia lui Radu cel Mare în Țara Românească, iar în anul 1930 s-a născut scriitorul și omul politic Petre Sălcudeanu. În aceeași zi, dar în anul 2004, a murit artistul Dan Spătaru. 

Încoronarea reginei Elisabeta a avut loc în anul 1953. Foto: gettyimages (Arhivă)

8 septembrie 1495: Începutul domniei lui Radu cel Mare în Țara Românească 

Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugăru, a fost domn al Țării Românești din 1495 și până în luna aprilie a anului 1508. Domnia sa a stat sub semnul păcii, al progresului cultural și al unei oarecare prosperități.  

Deși a decis să majoreze tributul achitat în fiecare an Porții Otomane de la 8.000 la 12.000 de galbeni, banii au fost folosiți pentru a garanta securitatea țării. 

Radu cel Mare a avut relații bune cu Ștefan cel Mare, domnul Moldovei. El este și cel care a mijlocit pacea din anul 1503 de la Seghedin dintre Imperiul Otoman și Regatul Ungariei. 

8 septembrie 1930: S-a născut scriitorul și politicianul Petre Sălcudeanu

Petre Sălcudeanu a urmat cursurile Facultății de Critică și Literatură din Moscova și Facultății de Filosofie din Capitală. El a fost ministru al Culturii din luna august până în noiembrie 1993 și  

A fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor și al Academiei Române pentru romanul „Biblioteca din Alexandria”. În plus, a interpretat rolul unui pescar în comedia „Eu, tu, și Ovidiu...”. 

A scris scenariul următoarelor filme: „Răscoala”, „Toamna bobocilor”, „Bunicul și doi delincvenți minori”, „Iarna bobocilor”, „Împușcături sub clar de lună” și „Primăvara bobocilor”. 

Petre Sălcudeanu a murit la 6 noiembrie 2005. 

8 septembrie 1979: S-a născut cântăreața Pink

Pink împlinește vârsta de 45 de ani. Foto: shutterstock (Arhivă)

Născută în Pennsylvania, SUA, Alecia Beth Moore este cunoscută sub numele de scenă Pink. Artista a devenit cunoscută datorită albumului „Can't Take Me Home”.   

Pink a cucerit două premii Grammy. În anul 2001, aceasta l-a cunoscut pe Carey Hart, cu care s-a căsătorit cinci ani mai târziu. Cei doi au fost la un pas de divorț, iar piesa „So What” este despre relația lor. 

8 septembrie 1982: S-a născut handbalistul Marian Cozma

Marian Cozma ar fi împlinit vârsta de 42 de ani. FOTO EPA EFE (Arhivă)

În această zi Marian Cozma ar fi trebuit să împlinească 42 de ani. Acesta a fost campionul României și Ungariei la handbal masculin și câștigător al Cupei Cupelor EHF. 

Handbalistul a jucat 60 de meciuri pentru echipa României, pentru care a marcat peste 100 de goluri. Debutul a avut loc în echipa celor de la Dinamo București, la care a evoluat până în 2006. Apoi, s-a transferat în Ungaria, la KC Veszprem. 

În luna februarie a anului 2009, Marian Coza a murit, după ce a fost înjunghiat de trei ori, în inimă și în rinichi. 

8 septembrie 2004: A murit cântărețul Dan Spătaru

20 de ani de la moartea artistului Dan Spătaru. Foto: Arhivă

Născut la 2 octombrie 1939, la Aliman, județul Constanța, Dan Spătaru este cunoscut în special pentru piesa „Drumurile noastre”. Înainte de a se dedica muzicii, el a jucat fotbal la echipa Știința București. 

Parcursul său fotbalistic a fost întrerupt de o problemă de sănătate. Ulterior, în 1962, a început să cânte la Casa Studenților. „Nu m-am gândit la despărţire”, „Ţărăncuţă, ţărăncuţă” și „În rândul patru” sunt doar câteva dintre şlagărele lansate de Dan Spătaru de-a lungul carierei sale. 

Artistul a murit în urma unui infarct și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. 

8 septembrie 2022: Regina Elisabeta a II-a a murit, iar Charles a urcat pe tron

Regina Elisabeta a II-a s-a născut în anul 1926. foto: GettyImages (Arhivă)

În urmă cu doi ani, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 de ani, la Palatul Balmoral din Scoția, reședința ei preferată. 

Născută la 21 aprilie 1926, la Londra, regina Elisabeta a fost fiica regelui George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a a fost şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. 

După moartea tatălui său, aceasta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953.  

Încoronarea regelui Charles al III-lea a avut loc în luna mai a anului 2023. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV