Video 26 septembrie: ziua în care s-a născut actrița Dana Rogoz VIDEO

0
Publicat:

La 26 septembrie 1969 a fost lansat albumul „Abbey Road” al trupei The Beatles, iar în anul 1996 a murit Nicu Ceaușescu. În aceeași zi, dar în anul 2019, a murit fostul președinte al Franței, Jacques Chirac. 

Dana Rogoz s-a născut în anul 1985. Foto: Arhivă

26 septembrie 1969: Lansarea ultimului album înregistrat al trupei The Beatles, „Abbey Road” 

„Abbey Road” a fost al unsprezecelea album al trupei The Beatles. Foto: Arhivă

„Abbey Road”, al unsprezecelea album de studio și ultimul înregistrat al trupei The Beatles, a fost lansat la 26 septembrie 1969 în Marea Britanie, iar în ziua de 1 octombrie a aceluiași an în Statele Unite. „Abbey Road” a ocupat poziția a 14-a în topul celor mai bune 500 de albume din toate timpurile. Topul a fost realizat în anul 2003 de revista americană Rolling Stone. 

Emblematica fotografie de pe copertă, devenită una dintre cele mai cunoscute din istoria muzicii, înfăţişează patru muzicieni traversând o trecere de pietoni în faţa studiourilor de înregistrări Abbey Road, pe strada cu acelaşi nume. John Lennon este primul, urmat de Ringo Starr, Paul McCartney desculţ şi George Harrison. 

26 septembrie 1985: S-a născut actrița Dana Rogoz

Dana Rogoz s-a născut la 26 septembrie 1985. Foto: Arhivă

Născută la București, Dana Rogoz intra la vârsta de doar trei ani în grupul „Minisong”, al cărui fondator a fost Ioan Luchian Mihalea, compozitor și dirijor. Șase ani mai târziu, aceasta interpreta rolul Abramburicăi în serialul TV „Abracadabra”, difuzat de TVR. 

Ulterior, în 2003, Dana Rogoz a interpretat rolul Ioanei în filmul „Dulcea saună a morții”. Între 2002-2007 a jucat în serialul „La Bloc”, difuzat de Pro TV. 

În anul 2012 s-a căsătorit cu regizorul Radu Dragomir, cu care are doi copii. 

Din filmografia sa amintim: „Încearcă să nu clipești”, „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” și „Mo”. De asemenea, aceasta a mai jucat și în următoarele seriale: „Îngerașii”, „State de România” și „Moștenirea”. 

26 septembrie 1991: A patra mineriadă 

În ziua de 24 septembrie a anului 1991, minerii din Valea Jiului intrau în grevă generală și îi solicitau premierului Petre Roman să se deplaseze la Petroșani pentru a le asculta nemulțumirile. Liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, le-a transmis reprezentanților Guvernului că, în cazul în care nu se găsesc soluții la problemele semnalate de mineri, aceștia vor veni la București. 

O zi mai târziu, în jurul orei 10.00, minerii se aflau în Gara Băneasa. Aflând că minerii vin în Capitală, Petre Roman și președintele Ion Iliescu au făcut tot ce au putut pentru a-i împiedica, însă toate măsurile au fost în van. Prima oprire a fost în Piața Victoriei, unde au solicitat o întrevedere cu premierul. Fiindcă acesta nu s-a arătat, minerii i-au solicitat demisia. 

Totul a culminat cu o grenadă lacrimogenă aruncată de un militar care se afla la un etaj al Palatului Victoria. Astfel, minerii au luat cu asalt clădirea Guvernului. Când s-a lăsat seara, ei au pornit spre Televiziunea Română și Piața Universității.  

În ziua de 26 septembrie, minerii reveneau la Palatul Victoria și solicitau demiterea Guvernului. La orele prânzului a fost anunțată demiterea Guvernului Roman. Totuși, minerii au dat buzna în după-amiaza aceleiași zile în Sala de ședință a Adunării Deputaților pentru a solicita demisia președintelui Ion Iliescu și soluționarea revendicărilor. 

În final, minerii au plecat din Capitală. 

26 septembrie 1996: A murit politicianul Nicu Ceaușescu 

Nicu Ceaușescu s-a născut în anul 1951. Foto: Wikipedia (Arhivă)

Născut la 1 septembrie 1951, la București, Nicu Ceaușescu a fost al treilea copil al soților Nicolae și Elena Ceaușescu. El a ocupat funcția de prim-secretar al organizației PCR Sibiu spre sfârșitul regimului comunist din România.  

A fost arestat în zilele Revoluției din 1989 și condamnat la cinci ani de închisoare pentru nerespectarea regimului munițiilor și armelor de foc, dar a fost eliberat pe motive medicale. De asemenea, la început, a fost învinuit pentru genocid, omor deosebit de grav și subminarea economiei naționale. 

A murit în clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH) din Viena. 

26 septembrie 2016: A murit muzicianul și actorul Ioan Gyuri Pascu

Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961. Foto: Arhivă

Născut la 31 august 1961, Ioan Gyuri Pascu a făcut parte din grupul de umor Divertis. A abordat diferite stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues și reggae. De asemenea, a întemeiat mai multe trupe de succes, precum The Blue Workers și Pacific. 

Din filmografia sa amintim: „Cucoana Chirița”, „O vară de neuitat”, „Occident”, „Tablou” și „Hardcover”. 

A lansat mai multe albume muzicale, precum: „Ar putea fi”, „Mixed gril”, „Maşina cu jazzolină”, „Casetă pentru minte, inimă şi gură”, „Gânduri nevinovate”, „Stângul de a visa” și „Prinde o stea”. 

26 septembrie 2019: A murit fostul președinte al Franței, Jacques Chirac

Jacques Chirac s-a născut la 29 noiembrie 1932. FOTO EPA - EFE (Arhivă)

Născut la 29 noiembrie 1932, Jacques Chirac a avut două mandate ca preşedinte al Franţei, între 1995 şi 2007. Una dintre cele mai importante reforme politice ale sale a fost reducerea mandatului prezidenţial de la şapte ani la cinci ani.   

De asemenea, din anul 1977 și până în anul 1995 a fost primar al Parisului. Înainte să fie ales preşedinte în anul 1995, a pus bazele unui partid politic, Rassemblement pour la République. 

Jacques Chirac a vizitat România pe 21 şi 22 februarie 1997, la două luni după preluarea puterii de la Bucureşti de către Emil Constantinescu. Chirac şi-a exprimat la acea vreme dorinţa, în faţa Parlamentului, ca România să adere la NATO „cât se poate de repede, chiar în 1999 dacă este posibil”. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €