2 iulie: 520 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, domn al Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 2 iulie 1835 a apărut, la Brașov, revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, iar în anul 1951 s-a născut actorul Gheorghe Visu. În aceeași zi, dar în anul 1970, a murit actrița Alice Cocea. 

Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei din 1457 și până la 1504. Foto: Arhivă

2 iulie 1504: A murit Ștefan cel Mare, domn al Moldovei 

Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei din 1457 și până la 1504. A urcat pe tron cu ajutorul unei armate trimise de vărul său, Vlad Țepeș. În politica internă, Ștefan cel Mare a stimulat creșterea avuției țărănimii libere și a micii boierimi prin danii, a reorganizat Sfatul Domnesc și armata. În plus, s-a preocupat de întărire cetăților Neamț, Suceava, Orhei, Soroca. 

De asemenea, a acordat o importanță deosebită cetăților de la gurile Dunării (Chilia și Cetatea Albă) și a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei.   

2 iulie 1835: A apărut revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”

„Foaie pentru minte, inimă și literatură” a apărut în anul 1835. Foto: Arhivă

În urmă cu 189 de ani, a apărut, la Brașov, revista cu caracter cultural „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, supliment al Gazetei de Transilvania. La 1 ianuarie 1838 a fost lansată sub denumirea de „Foaie literară”, iar la 2 iulie a trecut la denumirea completă. 

Publicaţia a avut un important rol în dezvoltarea culturii româneşti progresiste. În paginile ei au fost dezbătute, dintr-un unghi de vedere în general iluminist, chestiuni ca: emanciparea culturală şi politică a poporului român, ridicarea lui economică, rolul educativ şi cetăţenesc al teatrului, necesitatea unei bune organizări a învăţământului, lupta pentru unitatea şi cultivarea limbii şi pentru propăşirea literaturii originale, stimularea culegerilor folclorice, etc. 

Au colaborat la ea următoarele personalităţi: Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ionescu de la Brad, Andrei Mureşanu. 

2 iulie 1934: „Noaptea cuțitelor lungi” se încheie cu moartea lui Ernst Rohm 

În urmă cu 90 de ani, a avut loc „Noaptea cuţitelor lungi”, mai precis între 30 iunie și 2 iulie. În această perioadă, oamenii lui Hitler au executat minimum 85 de oameni din motive politice. 

Ernst Rohm a fost în anul 1934 liderul „Batalioanelor de asalt", organizația paramilitară cu cea mai mare importanță din cadrul partidului nazist. Liderul nu era mulțumit de faptul că partidul său încheiase un pact cu alte formațiuni tradiționale și făcea apel la o „nouă revoluție" care să elimine tot ceea ce nu corespundea principiilor de bază ale național-socialismului, potrivit historyplace.com. 

Radicalismul lui Rohm mergea până la condamnarea în termeni duri nu doar a evreilor, dar şi numeroase categorii profesionale, în special cei care făceau parte din elita financiară. 

2 iulie 1951: S-a născut actorul Gheorghe Visu

Gheorghe Visu împlinește vârsta de 73 de ani. Foto: Arhivă

Născut la București, Gheorghe Visu este cunoscut, în special, pentru interpretarea personajului State Potcovaru în telenovela „Inimă de țigan”, dar și în serialul „State de România”. 

 A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din Capitală, iar debutul a avut loc pe scena Teatrului Național București, în anul 1971. 

Din filmografia sa amintim: „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Tată de duminică”, „Gustul și culoarea fericirii”, „Cei care plătesc cu viața”, „Dulcea saună a morții” și „Moromeții 2”. 

2 iulie 1970: A murit actrița Alice Cocea

Alice Cocea s-a născut în anul 1899. FOTO www.notrecinema.com (Arhivă)

Născută la 28 iulie 1899, la Sinaia, Alice Cocea este un nume care a strălucit în perioada interbelică pe marile scene ale teatrului parizian. Actrița a urmat cursurile Conservatorului din Capitală, dar studiile dramatice le-a absolvit în Paris, în 1917, unde s-a şi stabilit.  

Și-a făcut debutul pe marele ecran în „The delay” (1917). 

În perioada celui de-al doilea Război Mondial a fost directoarea teatrului „Théâtre des Ambassadeurs” (1940-1944). După retragerea de pe scena pariziană s-a dedicat pasiunii pentru pictură şi a mai avut câteva prezenţe pe marile ecrane, în anii ’60, în roluri minore 

2 iulie 2022: S-a sinucis fotbalistul Roland Stănescu

Roland Stănescu s-a născut în anul 1990. Foto: Arhivă

Născut la 19 aprilie 1990, la București, Roland Stănescu a fost fotbalist la Petrolul Ploieşti, FC Argeş și Dacia Unirea Brăila. El s-a sinucis aruncându-se de la etajul 4 al unui bloc din Voluntari. 

Fotbalistul era cunoscut ca având probleme psihice. 

A evoluat la Juventus Bucureşti, Minerul Motru, CS Ştefăneşti și CS Baloteşti. 

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile