Video Cătălin Drulă, la Interviurile Adevărul: „M-am luptat luni de zile să avem o singură candidatură din partea PNL și USR București”
0Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile pentru Primăria Capitalei, l-a acuzat pe Daniel Băluță, la Interviurile Adevărul, că încearcă să se distanțeze de PSD și că în instituția pe care o conduce ar exista legături cu grupări infracționale.
Drulă despre relația cu Bolojan
Cătălin Drulă a declarat că are o relație „de respect” cu premierul Ilie Bolojan și că se așteaptă ca acesta să sprijine proiectele corecte și legitime, inclusiv organizarea unui referendum privind reorganizarea administrativă a Capitalei.
„Am o relație foarte decentă, de respect, cu domnul Bolojan, deci știu că e un om serios, adică nu văd cum dl Bolojan s-ar opune unui referendum și cum n-ar face lucrurile corecte și oneste”, a spus Drulă, în cadrul interviului.
Întrebat dacă posibila rotativă guvernamentală din 2027, când ar urma să vină un premier PSD, ar putea afecta implementarea reformelor propuse de USR, candidatul a respins această idee:
„În anul 2027, legea și referendumul ar trebui să fie deja implementate. Nu ar trebui să conteze dacă premierul e de la PSD, de la UDMR, de la cine o fi”.
Drulă a fost întrebat ce muzică s-ar asculta în biroul său, în contextul în care primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat recent că ascultă trupa Paraziții.
„Cred că diversă. Eu sunt și cu rock, mai ascult și un fel de... Cam ce e la Summerwell, la festival. Jazz, destul de mult. Indie, așa. Da, exact. Indie, jazz, ascult mult”, a răspuns el.
Importanța investițiilor private, nu doar a celor publice
Drulă a vorbit despre importanța folosirii și a fondurilor private, nu doar a investițiilor publice.
„Consolidarea clădirilor e un proces care, la fel, trebuie introdusă rațiunea în procesul ăsta, adică cred că e nevoie de o prioritizare și de intervenții acolo unde numărul de vieți potențial salvate e cel mai mare. adică primele intervenții în blocurile cu foarte mulți locuitori. De asemenea, cred că trebuie să găsim un echilibru just între investiția publică și cea privată. Se poate întâmpla în prezent că un apartament care are o valoare de piață de 100 de mii de euro într-un bloc cu bulină, după reabilitare, să coste, nu știu, 500 de mii de euro. (...) Cumva trebuie să găsim un echilibru mai bun decât acest -va plăti statul tot-. Deci și proprietarii să contribuie cu o parte din sumă pentru că apoi vor fi mai scumpe casele lor. Există credit, există diferite forme, dar iarăși mergem pe zona de populism în momentul în care spui că le vom putea face pe toate cu banii statului, vom putea face doar foarte puține în realitate, ceea ce se întâmplă în prezent.
În campania asta vorbim prea mult despre ce se întâmplă în zona publică, adică politicianul a ajuns să spună doar de investiții pe bani publici, dar un oraș și o țară se dezvoltă foarte mult din investiții private. Ori cred că implementând referendumul pe urbanism și urgentând aprobarea Planului Urbanistic General, se va putea dezvolta orașul și cu funcțiuni comerciale, cu funcțiuni rezidențiale și cu funcțiuni industriale, respectând norme, și există un enorm potențial. Sunt mari investitori în această zonă. Să ne înțelegem, un dezvoltator imobiliar nu e automat cineva rău. Sunt foarte mulți care au construit haotic, li s-a permis, s-au încălcat reguli. (...) Sunt miliarde care așteaptă să fie investite în acest oraș. Și eu văd o colaborare aici între o deschidere a mediului public către mediul privat”, declară Drulă.
Ce își propune Drulă
Cătălin Drulă și-a propus ca la finalul mandatului să existe proiecte finalizate și o schimbare vizibilă în abordarea spațiului public, în special în siguranța rutieră și în calmarea traficului. El și-a exprimat dorința de a integra Metrorex cu STB sub administrarea Primăriei Capitalei, pentru a crea un sistem de transport public eficient, similar capitalelor europene. Drulă a menționat că va continua proiectele deja începute, precum M6.
În privința echipei, Drulă a declarat că va opta pentru o combinație de personal existent și oameni noi, inclusiv din mediul privat, pentru a asigura eficiența. El a subliniat că „nu e un obiectiv în sine această disponibilizare, dar în general cred că e loc de multă eficiență în aparatul global al Primăriei”.
Cătălin Drulă a concluzionat că proiectul său reprezintă o continuare a valorilor susținute de Nicușor Dan și USR, axate pe onestitate, un urbanism de calitate și realism în gestionarea finanțelor publice.
Care sunt prioritățile USR pentru Primăria Capitalei
Programul lui Cătălin Drulă se bazează pe implementarea a două referendumuri esențiale: cel privind bugetul și cel privind urbanismul.
El a criticat opoziția contracandidaților față de referendumul bugetar, amintind că „Bucureștenii au votat. Am înțeles asta. Cu da, aproape 500.000 de bucureșteni, a câștigat referendumul lui Nicușor Dan”.
În opinia sa, revenirea la un sistem de buget unic metropolitan, așa cum era până în 2001, este crucială pentru a finanța proiectele majore ale Capitalei, în loc ca banii să ajungă la sectoare sau chiar la Ilfov, cum s-a întâmplat în ultimii ani.
În privința traficului și mobilității urbane, Drulă a propus extinderea liniei de metrou M5 (Eroilor – Universitate – Iancului – Pantelimon), reabilitarea liniilor de tramvai și a bulevardelor, precum și implementarea unui masterplan velo. El a criticat „proiectele de vanitate” precum planșeul de la Piața Unirii, susținând că fondurile aferente ar putea fi utilizate pentru investiții mai urgente.
„Am niște mari, mari semne de întrebare în legătură cu prețul la care este făcută această lucrare. Am semne de întrebare și în legătură cu partea tehnică, adică cred că foarte, foarte probabil a fost exagerat foarte mult urgența acestei intervenții. Și cel mai mare semn de întrebare este cu forma de gestiune. Domnul Băluță a beneficiat de un dribbling al regulilor de bugetare și de management de proiect printr-o relație directă cu PSD-ul guvernamental. Nu e niciun motiv pentru care un sector, 4, 3, 2, 1, care vreți dumneavoastră, se ocupe de o infrastructură mare a Capitalei. Colectorul acela nu aparține sectorului 4, e al Bucureștiului, e parte din rețeaua bucureșteană. Această împingere a unor proiecte direct la sector e o formă de recompensă politică. De fapt, banii vin de la guvern, nu sunt ai sectorului, nu i-a generat, n-a fost cumva foarte abil domnul Băluță și a generat niște sute de milioane. Vin de la guvern și de fapt nu sunt ceea ce-i banii la guvern în momentul de față, asta e o problemă, va rămâne mult timp neterminat acel proiect”, e declarat Drulă.
Soluția pentru parcări include parcări plătite și stimularea transportului în comun, cu tarife diferențiate în funcție de zonă.
Consolidarea clădirilor cu risc seismic ar trebui să prioritizeze imobilele cu mulți locuitori și să implice o contribuție din partea proprietarilor, nu doar a statului. În urbanism, Drulă a pledat pentru aprobarea urgentă a Planului Urbanistic General și pentru o colaborare transparentă cu investitorii privați.
Un alt punct important al programului este siguranța rutieră, cu propuneri pentru treceri de pietoni semaforizate, suprailuminate și supraînălțate, precum și automatizarea controlului traficului prin camere video. În ceea ce privește spațiile verzi, Drulă a menționat necesitatea opririi defrișărilor ilegale (prin amenzi mai mari), crearea de noi parcuri și dezvoltarea unor coridoare verzi care să unească parcurile existente.
„Bucureștiul ar trebui condus de o singură primărie și un singur primar”
Cătălin Drulă a declarat că Bucureștiul ar trebui condus de o singură primărie și un singur primar, menționând că modelul actual, cu șase sectoare și administrații separate, este ineficient și duce la haos urbanistic.
„Dacă New Yorkul, care e de 4-5 ori mai mare decât Bucureștiul, poate fi condus de o singură primărie și un singur primar, cred că poate și Bucureștiul. Părerea mea este că împreună cu Ilfovul ar putea, dar asta ar însemna o reformă mai amplă. Și acest argument nu stă în picioare”, a spus Drulă, la interviurile Adevărul.
Candidatul USR a adăugat că o parte dintre atribuțiile actuale ale sectoarelor, cum sunt cele de urbanism, ar putea fi transferate la nivel central, pentru o viziune unitară:
„Sigur, putem transfera departamentele de urbanism de la sector, să putem discuta despre organigrame, putem discuta despre chestiuni tehnice și cum se implementează acestea. E în Parlament, în discuții codul urbanismului în aceste zile. și acolo se va vedea.”
Drulă a reamintit că referendumul privind reorganizarea administrativă a Capitalei a fost susținut anul trecut doar de USR, alături de alianța formată cu PMP și Forța Dreptei. „Cred că avem o legitimitate de a continua acest program”, a spus el. Cu toate acestea, el a susținut că nu se va retrage din cursă în favoarea lui Ciprian Ciucu, invocând „proiectul pe care îl avem” și încrederea în sprijinul bucureștenilor.
Drulă critică administrațiile locale. Ce spune despre candidatul PNL Ciprian Ciucu
Candidatul Drulă a criticat modul în care sunt dezvoltate unele proiecte imobiliare din București, acuzând administrațiile locale că aprobă construcții fără respectarea normelor de urbanism și fără infrastructură de bază.
„Sunt proiecte dezvoltate inclusiv în Sectorul 6 care sfidează urbanismul. De exemplu, blocurile Exigent ... cu niște blocuri imense și fără funcțiuni în jur, fără spațiu verde, fără trotuare. Efectiv oamenii n-au trotuare, n-au tot ce înseamnă standardele normale de locuire, au fost aprobate inclusiv în mandatul domnului Ciucu”, a declarat acesta.
Drulă a adăugat că, spre deosebire de Băluță, Ciprian Ciucu „nu este un om corupt, dar există o diferență de viziune”.
„Dacă mergeți pe Bulevardul Metalurgiei, între Drumul Binelui și Drumul Jilavei, veți vedea un cartier cu 10.000 de locuitori care nu are trotuare, spații verzi, locuri de joacă, grădiniță sau creșă. Oamenii își duc copiii în alte cartiere. Așa s-a construit, în disprețul legii, în mandatele acestor primari”, a spus Drulă.
El a criticat și modul în care fondurile publice sunt cheltuite în Sectorul 4, menționând drept exemplu „fântâna cântătoare” care ar fi costat 6 milioane de euro.
„S-ar putut face 200 de treceri de pietoni supraînălțate. O metodă extrem de eficientă în a preveni accidentele și victime din rândul pietonilor, a mamelor, a bătrânilor care traverseză pe aceste treceri. (...) A avut un mandat extraordinar de populist (...) iar acuma vine, de asta spuneam că despre o formă de a ascunde cine ești, și vorbește domnul Băluță și zice nu, eu susțin tot ce a făcut Nicușor, păi nu susții tot, că tu te-ai lupta la planșeul de la Unirii cu Nicușor Dan și Nicușor Dan s-a luptat cu PSD-ul ...”, a adăugat Drulă.
Drulă a subliniat că a militat mult timp pentru o candidatură comună a dreptei la Primăria Capitalei, însă PNL a ales să continue colaborarea cu PSD.
„Eu vreau să vă spun că cred că ar fi fost și m-am luptat luni de zile să avem o candidatură, o singură candidatură din partea PNL și USR București. Nu vreau să jignesc în niciun fel pe cei de la PNL. Vreau doar să spun niște fapte. Ei au guvernat trei ani într-o formă în care, deși există o majoritate de dreapta cu USR, au preferat PSD. Așa a vrut Klaus Iohannis și din 2022, din toamna, această majoritate s-a schimbat (...) Au îngropat bugetul țării. Îl citez aici, și spune domnul Bolojan că trebuie să ne asumăm ceea ce am făcut. La București, anul trecut, USR-ul a fost scos din toate primăriile, nu are niciun primar în momentul de față (...) Când a ajuns Nicușor Dan primar a fost susținut de PNL-PSD. când a ajuns domnul Ciucu, în primă oară a fost susținut de PNL și USR. Și USR a fost un partener loial. Am avut candidaturi comune, noi cei de pe partea dreapta în 2020. În 2024 nu au mai fost și nu din vina noastră. Și nu noi le-am refuzat. Ei au vrut să fie cu PSD-ul sub acea sintagmă stabilitate și dezvoltare. Putem lăsa trecutul deoparte, dar eu cred că există o perioadă de penitență. Și prima dovadă că ai înțeles ceva din trecut ar fi fost această alianță comună”, a spus acesta.
Cătălin Drulă, despre Daniel Băluță: Încearcă să se ascundă de identitatea PSD
Cătălin Drulă a lansat critici dure la adresa contracandidatului său, Daniel Băluță, acuzându-l că încearcă să se dezică de apartenența sa politică și că în instituția condusă de acesta există legături cu grupări infracționale.
„Un primar este un om politic, indiferent de forma sub care candidează. Acum, la domnul Băluță, e un pic amuzant că încearcă să se ascundă deși este președintele PSD București, deși a candidat sub sigla PSD de fiecare dată. Și este un PSD-ist sadea. Nu e nimic de ascuns aici. O ascunde pentru că are sigla PSD pusă cât îți trebuie o lupă, să o găsești pe afiș. E o formă de a fugi de identitatea pe care o ai. Eu, de exemplu, nu fug de identitatea pe care o am”, a declarat Drulă.
Drulă a mai spus că Băluță „vinde o imagine care nu corespunde cu realitatea”, susținând că „există foarte multe tentacule și rețele, inclusiv din clanuri infracționale, care s-au ajuns în Primăria Sectorului 4”.
Întrebat dacă are probe pentru aceste afirmații, Cătălin Drulă a invocat anchete de presă: „Sunt investigații realizate de colegii dumneavoastră care arată cum oameni-cheie din primăria domnului Băluță stăteau la masă, la piscină, cu cei din clanul Sportivilor.”
Totodată, Drulă a criticat modul în care PSD a administrat Capitala de-a lungul anilor, acuzând interese de grup și practici ilegale în urbanism. „Planurile urbanistice zonale au fost făcute pentru interese de moment, nu pentru dezvoltarea orașului. Pe baza lor s-a construit haotic, în disprețul legii, distrugând spațiile verzi din sectorul 4, sectorul 6 și multe altele”.
Știrea inițială
Deputatul USR a fost nominalizat de USR pentru a intra în cursa electorală, a cărei campanie oficială începe pe 22 noiembrie.
Cătălin Drulă va vorbi despre principalele proiecte pe care le are în ceea ce privește Primăria Capitalei: traficul și proiectele de infrastructură, problema trotinetelor, dar și despre susținerea pe care o va avea de la președintele Nicușor Dan în campanie.
Vor fi atacate inclusiv teme politice, pe cine consideră cel mai puternic adversar, va comenta și creșterea în sondajele din Capitală a electoratului suveranist.
Drulă se va exprima și în legătură cu eventualitatea organizării unui referendum pentru desființarea sectoarelor Capitalei.
Interviul a fost transmis live pe platformele Adevărul.