Zona euro iese din recesiune. Cele mai puternice patru economii au bătut prognozele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona euro și-a revenit din recesiunea sa tehnică superficială după o performanță mai puternică decât era de așteptat a celor patru „mari economii” ale sale, în primele trei luni ale anului 2024. Franța, Spania, Germania și Italia au fost ajutate de o inflație mai scăzută și de perspectiva reducerii ratelor dobânzii.

Zona euro a iesit din recesiunea tehnica FOTO Shutterstock

După două trimestre succesive de contracție de 0,1% în a doua jumătate a anului 2023, cele 20 de țări care folosesc moneda unică au înregistrat o creștere de 0,3% între ianuarie și martie, potrivit The Guardian.

Cifrele agenției de statistică a Comisiei Europene – Eurostat – au arătat că zona euro a înregistrat cea mai bună performanță de creștere din trimestrul al treilea din 2022. Piețele financiare se așteptau la o creștere de 0,2%.

Scăderea prețurilor la energie, scăderea inflației, creșterea salariilor reale și perspectiva reducerii ratelor dobânzilor au contribuit la stimularea activității după un 2023 nefavorabil, în care zona euro a crescut doar într-un trimestru.

Cele mai mari două economii ale Europei – Germania și Franța – au crescut cu 0,2%, în timp ce Italia și Spania au înregistrat o creștere de 0,3%, respectiv, 0,7%. Performanța Germaniei în ultimele trei luni ale anului 2023 a fost mai proastă decât se credea inițial: economia s-a contractat cu 0,5% în loc de 0,3%.

Dintre economiile mai mici din zona euro, cele mai performante au fost Irlanda, care a crescut cu 1,1% în primele trei luni ale anului 2024, și Letonia, Lituania și Ungaria, care au crescut cu 0,8%.

Date separate ale Eurostat au arătat că inflația generală din zona euro a rămas neschimbată în aprilie, la 2,4%, în timp ce inflația de bază – care exclude energia și alimentele – a scăzut de la 2,9% la 2,7%.

Deși performanța de creștere a zonei euro în primul trimestru a fost mai puternică decât a estimat Banca Centrală Europeană, analiștii au explicat că o inflație mai scăzută a deschis calea pentru reducerea ratelor dobânzii în lunile următoare.

Sam Miley, economist la Centrul pentru Economie și Cercetare în Afaceri, a declarat: „Confirmarea în această dimineață a creșterii trimestriale din primul trimestru a pus capăt unei recesiuni de scurtă durată în zona euro, economia depășind momentul începutului de an 2024.

„Este probabil ca perspectivele să se îmbunătățească în continuare pe parcursul anului, determinate de așteptările privind reducerea ratelor dobânzilor.”

Andrew Kenningham, economist-șef pentru Europa la Capital Economics, a declarat: „În timp ce recesiunea ușoară a zonei euro pare să s-a încheiat, credem că economia se va extinde doar într-un ritm moderat în restul anului”.

O parte din îmbunătățirile din primele trei luni ale anului 2024 s-au datorat unor factori temporari, cum ar fi o revenire a construcțiilor, în timp ce sondajele în afaceri au indicat, de asemenea, o creștere lentă, a spus Kenningham.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă