Recesiunea, creşterea taxelor şi inflaţia, cele mai mari frici ale românilor

0
Publicat:

Anul acesta a avut un început paradoxal, desfășurându-se în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu, Ucraina și tensiunile geopolitice din Asia, dar cu investitori optimiști așteptând cu nerăbdare ca bancherii centrali să se îndrepte în sfârșit spre reduceri ale dobânzilor, consideră analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Grafic bursier care indică o scădere abruptă sugerând recesiunea
Românii se tem de recesiune, inflație și noi creșteri de taxe

După un prim trimestru cu maxime istorice pe piețele bursiere, dar și în cazul prețului aurului și al criptoactivelor, investitorii încep să privească cu un ochi critic evoluțiile economiilor, potrivit ultimului sondaj eToro Retail Invest Beat.

În România, am asistat la o decelerare accentuată a inflației anul trecut, dar cu o creștere la începutul acestui an, ca urmare a măsurilor de urgență ale guvernului lui Marcel Ciolacu de majorare a taxelor și impozitelor. Acest lucru a provocat îngrijorarea investitorilor români că inflația ar putea reveni la procente mai mari, arată sondajul. Întrebați care cred că este cel mai mare risc extern pentru investițiile lor, aproape o treime dintre investitorii individuali români (31%) au menționat inflația. Aceasta reprezintă o creștere de 4% față de luna decembrie a anului trecut. În luna februarie a acestui an, cu o rată de 7,23%, România a fost țara cu cea mai mare inflație anuală din UE.

La nivel global, pentru 21% dintre investitori inflația reprezintă în continuare o preocupare, alături de posibilitatea unei recesiuni a economiei mondiale. Pentru investitorii români, posibilitatea unei recesiuni economice globale se situează pe locul al doilea (21%), urmată de posibilitatea unui conflict internațional, care a crescut cu 4% de la sfârșitul anului trecut, dar a ajuns la doar 15%, sub media globală de 17%.

O posibilă recesiune a economiei românești ridică îngrijorări pentru 13% dintre investitorii români, în timp ce 11% se tem de noi creșteri de taxe. Teama că economia globală și cea locală nu funcționează bine reiese și din nivelul scăzut de încredere al investitorilor români în situația macroeconomică. Mai mult de două treimi dintre investitorii chestionați (68%) nu cred într-o evoluție pozitivă a economiei românești. În ciuda acestui fapt, același procent (68%) este încrezător în veniturile și nivelul lor de trai, ceea ce arată o mare încredere în propriile competențe și în situația lor personală. Sondajul arată, de asemenea, că trei sferturi (75%) dintre investitorii români individuali au o mare încredere în siguranța locului lor de muncă.

De asemenea, 78% dintre investitorii români au un nivel ridicat de încredere în portofoliile lor de investiții. Totuși, această cifră a scăzut cu 3% față de anul trecut. Dar peste 91% dintre investitorii români așteaptă un randament pozitiv al investițiilor lor în acest an, cu peste 58% dintre ei așteptând profituri de peste 10%.

Până în prezent, anul 2024 pare să răsplătească încrederea investitorilor, cu bursele de valori atingând noi maxime, cu acțiunile din domeniul tehnologiei înregistrând creșteri spectaculoase și cu un sentiment general de incredere pe piețe. Investitorii așteaptă acum cu nerăbdare ca reducerile de dobânzi să se materializeze în această vară pentru a impulsiona si unele dintre sectoarele care s-au confruntat cu dificultăți în ultima vreme, cum ar fi cel imobiliar și industriile mai tradiționale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite