Vice-președintele BCE: Este „foarte clar” că dobânda cheie se va reduce în luna iunie

0
Publicat:

Banca Centrală Europeană (BCE) a spus „foarte clar” că ratele dobânzilor ar putea fi reduse în iunie, dar a fost, de asemenea, fermă în privința faptului că deciziile de politică dincolo de această dată rămân incerte, a declarat joi vicepreședintele BCE, Luis de Guindos.

Este „foarte clar” că dobânda cheie se va reduce în luna iunie

Săptămâna trecută, BCE a pus în discuție o reducere a dobânzii în luna iunie și și-a petrecut săptămâna trecută consolidând această orientare, în pofida creșterii prețurilor petrolului, a unui euro mai slab și a pariurilor că cel mai mare omolog al său, Rezerva Federală a SUA, va amâna propriile reduceri de dobândă.

Cred că am fost cât se poate de clari: dacă lucrurile continuă să evolueze așa cum au evoluat în ultima vreme, în iunie vom fi pregătiți să reducem restricția orientării politicii noastre monetare”, a declarat de Guindos în cadrul unei audieri parlamentare la Bruxelles.

De Guindos a repetat cea mai recentă orientare a BCE, potrivit căreia inflația, de 2,4% în martie, va oscila în apropierea nivelului actual în lunile următoare, dar va reveni la ținta de 2% a BCE anul viitor.

Piețele prevăd în prezent reduceri de 75 de puncte de bază ale ratei de depozit de 4% a băncii centrale în acest an, sau două mișcări complete după luna iunie, dar de Guindos a refuzat să se pronunțe asupra direcției în care este posibil să ajungă ratele, chiar dacă unii factori de decizie au lansat deja ideea unei a doua mișcări în iulie.

Aș spune că există unele riscuri. Evoluția salariilor, a productivității, a costului unitar al forței de muncă, a marjelor de profit și riscurile geopolitice sunt foarte greu de luat în considerare și de avut în vedere atunci când ne elaborăm pozițiile”, a declarat de Guindos.

În plus, guvernatorul Băncii Centrale a Lituaniei Gediminas Simkus a transmis luni faptul că BCE ar urma să reducă dobânda cheie de cel puțin trei ori în decursul anului 2024. De asemenea, guvernatorul BCE susține că acestea decizie nu ar trebui să fie influenţată de amânarea unor decizii similare din partea Rezervei Federale americane

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute