The Telegraph: Google va fi amendată cu 3 miliarde de euro de către Comisia Europeană pentru abuz de poziţie dominantă pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google manipulează rezultatele căutărilor din propriul motor de căutare pentru a-şi promova alte servicii, în detrimentul rivalilor de pe internet

Gigantul IT Google este aproape de a fi amendat cu circa 3 miliarde de euro de către Comisia Europeană, instituţia urmând să stabilească suma finală şi să facă anunţul în următoarele săptămâni, potrivit ziarului britanic „The Sunday Telegraph“.

Uniunea Europeană a acuzat Google că falsifică rezultatele căutărilor realizate în motorul său de căutare şi îşi pune linkuri către propriile servicii deasupra celor ale competitorilor, afectându-i pe aceştia.

Investigaţia durează deja din anul 2010, iar de când Comisia Europeană a deschis o nouă anchetă, de data aceasta în privinţa populării sistemului de operare Android cu aplicaţiile şi serviciile sale.

Din 2010 şi până acum Google a încercat de trei ori să ajungă la o înţelegere cu Executivul european, dar de data aceasta nu mai doreşte să facă niciun compromis şi este decis să meargă în instanţă pentru a se apăra.

Potrivit unor surse citate de publicaţia britanică, oficialii europeni plănuiesc să anunţe amenda la începutul lunii iunie, dar că suma exactă nu a fost bătută în cuie.

Pe lângă amendă, companiei americane îi va fi interzisă manipularea rezultatelor căutărilor pentru a-şi favoriza propriile servicii.

Comisia Europeană poate amenda o companie cu 10% din cifra de afaceri, astfel că în cazul Google suma ar putea ajunge la 6 miliarde de euro. Dacă va fi anunţată o amendă de 3 miliarde, atunci aceasta se ridică la aproximativ 5% din cifra de afaceri.

Cea mai mare amendă acordată până acum de către Executivul comunitar a fost de 1,1 miliarde de euro şi a vizat Intel, într-un caz de practici antitrust închis în anul 2009.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă