SUA vor pune sub acuzare mai mulţi foşti angajaţi ai grupului bancar JPMorgan în scandalului „balenei de la Londra”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile americane ar putea pune oficial sub acuzare chiar săptămâna aceasta mai mulţi angajaţi ai grupului bancar JPMorgan, cel mai mare din SUA, care au încălcat legea în încercarea de ascunde pierderile uriaşe suferite de bancă în 2012, ca urmare a scandalului „balena de la Londra”, în care banca a pierdut dintr-un foc şase miliarde de dolari.

Procurorii americani ar putea anunţa chiar săptămâna aceasta punerea oficială sub acuzare a unor foşri angajaţi ai celui mai mare grup bancar american, JP Morgan, potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de agenţia de ştiri Bloomberg. 

Foştii angajaţi vor fi acuzaţi pentru faptele comise în încercarea de a ascunde pierderile înregistrate de bancă în 2012, însă deocamdată nu a fost dezvăluită identitatea niciunuia dintre potenţialii inculpaţi. 

Printre cei anchetaţi de autorităţile americane în legătură cu tentativa de muşamalizare se numără Javier Martin-Artajo, un fost director pentru strategia de trading, şi Julie Grout, fost trader care a lucrat pentru el, potrivit cotidianului american „The New York Times”. 

Totodată, procurorii iau în calcul aplicarea unor penalităţi pentru întregul grup bancar. Investigaţia autorităţilor a fost demarată pentru a stabili dacă angajajaţii JPMorgan au încercat să ascundă valoarea reală a pierderilor suferite prin majorarea ilicită a valorii unor alte tranzacţii. 

Cea mai mare pierdere suferită anul trecut de JPMorgan a fost cea cauzată de „balena de la Londra, denumire dată unei serii de tranzacţii dezastruoase prin care banca a pierdut şase miliarde de dolari.  

Vara trecută, un operator financiar poreclit "Balena din Londra" a luat decizii extrem de periculoase şi şi-a asumat riscuri de zeci de miliarde, destabilizând pieţele de credit. Sumele au fost atât de mari încât au dat peste cap nivelul indicilor de credit.

Anunţul vine la scurt timp după ce grupul a recunoscut pentru prima dată că face obiectul unei anchete penale în SUA pentru rolul jucat în izbucnirea crizei economice din 2008. 

Săptămâna trecută, reprezentaţii JPMorgan au recunoscut pentru prima dată că banca este anchetată penal în SUA pentru tranzacţiile ce au avut la bază credite ipotecare, un factor care a jucat un rol determinant în izbucnirea crizei mondiale în 2008.

CITEŞTE MAI MULT

INFOGRAFII Patru ani de la colapsul care a îngenuncheat economia mondială

Astăzi, cum cobori din lift la etajul 40 al clădirii Time-Life din Centrul Rockefeller, logoul Lehman Brothers străluceşte în continuare la fel, de parcă nu ar fi distrus cândva lumea.

Pierderile aduse băncii JPMorgan de “Balena din Londra”: 9 miliarde de dolari

Pierderile de 2 miliarde de dolari recunoscute pe 10 mai 2012 de JPMorgan, ca rezultat al unor tranzacţii nereuşite realizate pe pieţele de derivate cu CDS-uri, ar putea fi în realitate cu mult mai mari. Un studiu preluat de publicaţia New York Times arată că valoarea reală ar fi de peste patru ori mai mare. 

„Balena din Londra“ dă peste cap pieţele

Un operator financiar poreclit „Balena din Londra“  şi-a asumat riscuri de zeci de miliarde de dolari, destabilizând pieţele de credit.

"Balena din Londra" - un trader francez - destabilizează pieţele financiare

Un operator financiar poreclit "Balena din Londra" a luat decizii extrem de periculoase şi şi-a asumat riscuri de zeci de miliarde, destabilizând pieţele de credit, relatează "Le Figaro". Sumele sunt aât de mari încât afectează nivelul indicilor de credit.

JPMorgan Chase, una dintre cele mai mari bănci din lume, atacată de hackeri

Un reprezentant al grupului bancar a confirmat pentru postul american de televiziune CNBC că JPMorgan Chase este ţinta unui atac DOS al hackerilor. La sfârşitul anului trecut, mai mulţi giganţi bancari de pe Wall Street, printre care Citigroup, HSBC şi Capital One, au fost atacaţi în acelaşi fel.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget