Statul a ajuns la un acord cu Petrom privind achiziţia rafinăriei Arpechim. Vor fi preluate şi obligaţiile de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă de la începutul lunii ianuarie 2013

Ministerul Economiei s-a înţeles cu Petrom în privinţa rafinăriei Arpechim, care va fi preluată pe o sumă modică, însă va veni la pachet cu tot cu obligaţiile de mediu, scrie Economica.net, care citează surse apropiate discuţiilor.

Obligaţiile de mediu s-ar ridica la 250 de milioane de euro, potrivit sursei citate. Odată cu privatizarea Petrom, statul român şi-a asumat realizarea investiţiilor de mediu pentru fostele exploatări şi instalaţii. 

Potrivit prospectului de listare din 2011al Petrom, statul s-a obligat să suporte costuri de decontaminare care totalizează 2,45 miliarde de lei, echivalent a circa 550 de milioane de euro, însă aceasta este atât pentru sondele dezafectate, cât şi pentru Arpechim, dar şi pe lucrările de la Doljchim.

Niciun investitor nu a depus ofertă pentru Oltchim până la închiderea termenului, respectiv 28 martie, iar potenţialii investitori au cerut prelungirea acestuia, pentru ca statul să încheie preluarea Arpechim. Creditorii Oltchim se vor reuni în data de 17 aprilie pentru a vota prelungirea termenului cu 30 de zile, astfel că noua licitaţie pentru activele viabile ale combinatului va avea loc în data de 17 mai. Oltchim deţine deja partea de petrochimie de pe platforma Arpechim de la Piteşti. Cei doi mastodonţi industriali sunt uniţi de o conductă care transportă de la Piteşti la Râmnicu-Vâlcea materie primă pentru combinatul chimic vâlcean.

Mai mulţi investitori sunt interesaţi de preluarea Oltchim: consorţiul chinez Baota Petrochemical-Junlun Petroleum, SIF Transilvania, dar şi consorţiul dintre SIF Moldova şi Chimcomplex Borzeşti, deţinut de către omul de afaceri Ştefan Vuza.

Investitorii chinezi sunt cei care doresc preluarea la pachet cu tot cu rafinărie. Anterior, şi Petchem, divizia petrochimică a grupului MOL, a cumpărat caietul de sarcini.

Combinatul se află în insolvenţă din luna ianuarie a anului trecut. Compania are probleme în achitarea salariilor şi asigurarea capitalului de lucru. Combinatul funcţionează acum la doar 27% din capacitate.

Mai puteţi citi:

Investitorii chinezi, discuţii despre Oltchim cu autorităţile Argeş şi Vâlcea

Investitorii chinezi interesaţi să cumpere combinatul Oltchim s-au întâlnit luni cu autorităţile judeţene din Argeş şi Vâlcea. În cele 10 zile petrecute în România, reprezentanţii companiilor Baota Petrochemical Group-Junlun Petroleum au purtat discuţii inclusiv pentru achiziţionarea rafinăriei de la Piteşti deţinută de OMW.

Rafinăria Arpechim va fi preluată de stat şi vândută la pachet cu Oltchim

Statul va prelua rafinăria Arpechim Piteşti de la Petrom, iar aceasta va fi privatizată la pachet cu combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, o comisie interministerială urmând să fie formată în cel mai scurt timp pentru a negocia cu grupul austriac OMV condiţiile tranzacţiei şi pentru a prezenta un proiect de act normativ.

Mai puţini directori la Oltchim. Din aprilie, combinatul din Râmnicu Vâlcea ar putea rămâne fără 12 directori

Deşi se află în insolvenţă de mai bine de un an, combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea are o organigramă destul de stufoasă. Oltchim este condus în acest moment de 21 de directori.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie