Semnal de alarmă: Înmatriculările Dacia din Franţa pierd viteză! În primele două luni din acest an au scăzut cu aproape 16%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia este cel mai mare exportator român

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 15,8% în Franţa în primele două luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, de la 18.044 unităţi la 15.199 de maşini, marca românească având o cotă de 5,42%, în coborâre, potrivit informaţiilor remise de Asociaţia Constructorilor Francezi de Automobile.

Dacia a consemnat o scădere de 27,2% a livrărilor de autoturisme personale la nivelul lunii februarie, la 6.602 unităţi de la 9.063 unităţi în februarie 2014. Franţa este cea mai mare piaţă a Dacia, înmatriculările de autoturisme noi crescând anul trecut cu 12,9% comparativ cu 2013, la 105.896 unităţi.

Dintre modelele Dacia, Sandero se află pe locul 11 în clasamentul celor mai bine vândute modele de pe piaţa franceză, cu 6.756 de unităţi comercializate şi o cotă de piaţă de 2,9%, urmat de Duster, cu 5.544 de autoturisme noi înmatriculate în primele două luni ale anului şi o cotă de 2%.

În top 100 se mai află Dacia Lodgy, pe poziţia 62, cu 1.017 unităţi livrate şi o cotă de 0,4%, Logan MCV II, pe locul 73, cu 979 de unităţi şi o cotă de 0,3%, precum şi Dacia Dokker, pe locul 88, cu 746 unităţi şi o cotă de 0,3%.

Piaţa auto franceză a înregistrat un avans de 5,1% în lunile ianuarie-februarie faţă de aceeaşi perioadă din 2014, cele mai mari creşteri procentuale fiind consemnate de Smart, de 94,8%, 957 la unităţi, Hyundai, cu un avans de 77,1%, la 4.131 unităţi şi Mini, cu o urcare de 57,8%, la 3.021 unităţi.

La polul opus s-au aflat Chevrolet, cu o scădere a înmatriculărilor cu 98,8%, la 30 de unităţi, Rolls Royce, cu un declin de 75% şi doar un automobil nou înmatriculat în primele două luni ale anului şi Lancia, cu o coborâre de 37,6%, la 525 de unităţi.

Renault scade, Peugeot creşte

Înmatriculările grupului Renault, care deţine şi Dacia, au scăzut cu 0,7%, la 69.370 autoturisme în lunile ianuarie-februarie din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Cu o cotă de 24,75%, Renault este al doilea mare producător din Franţa, în urma grupului PSA Peugeot Citroen, care deţine o cotă de piaţă de 30,24%.

Cel mai mare producător auto francez a înregistrat o creştere a numărului de înmatriculări de 2,3% în primele două luni ale anului, la 84.766 de unităţi.

Avansul înmatriculărilor de maşini noi al constructorilor străini prezenţi pe piaţa din Franţa a fost de10,6%, la 125.978 unităţi, mult peste creşterea de 1% înregistrată de producătorii francezi. 

Grupul Volkswagen, cel mai mare producător european, a consemnat un avans de 3% al înmatriculărilor de autoturisme noi în primele două luni ale anului, la 34.939 unităţi.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/dacia" target="_blank">View the story "dacia" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne