Rusia rămâne fără bani: Guvernul de la Moscova caută să obţină 8,5 miliarde de dolari prin vânzarea a 19,5% din acţiunile Rosneft

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul rus a anunţat că va privatiza parţial gigantul petrolier Rosneft, autorităţile punând la vânzare un pachet de 19,5% din cel mai mare producător de ţiţei din Rusia, scrie Itar-Tass.

Igor Sechin, şeful Rosneft şi mâna dreaptă a preşedintelui rus Vladimir Putin, a afirmat ieri că pachetul de acţiuni va fi oferit în două tranşe, preţul fiind de 8,12 dolari pe acţiune, potrivit sursei citate.

Vânzarea pachetului de 19,5% din acţiunile Rosneft este programată pentru 2015, iar bugetul va încasa circa 8,5 miliarde de dolari, după cum declara în luna august Anton Siluanov, ministrul rus de Finanţe.

Rosneft controlează 29 de companii, care extrag ţiţei în Siberia, Rusia Centrală şi Orientul Înderpărtat. Gigantul deţine participaţii şi în cadrul unor companii din Venezuela, Vietnam, Canada, Brazilia, Norvegia, Algeria, Emiratele Arabe Unite şi SUA.

Producţia zilnică de hidrocarburi a companiei a ajuns la 4,2 milioane de barili, cu 72% mai mult faţă de 2012. Acest lucru a fost posibil datorită unei tranzacţii în trei, grupul Rosneft preluând TNK-BP, al treilea producător de ţiţei din Rusia, pentru 55 de miliarde de dolari. Astfel, Rosneft a ajuns şi una dintre cele mai îndatorate companii. 

Rosneft se află sub sancţiunile SUA şi ale Uniunii Europene, având blocat accesul la finanţare pe aceste pieţe. Gigantul a cerut deja un ajutor de 49 de miliarde de dolari de la Guvern, în condiţiile în care anul viitor trebuie să înapoieze până la sfârşitul anului viitor vor ajunge la scadenţă datorii de 30 de miliarde de dolari.

Statul rus deţine acum aproape 70% din acţiunile companiei prin holdingul Rosneftegaz, astfel că, la finalizarea tranzacţiei, va controla în continuare pachetul majoritar.

Preţul Crimeei

Anunţul privind privatizarea pachetului de acţiuni vine în contextul în care cotaţia petrolului a atins ieri 65 de dolari pe baril, minimul ultimilor cinci ani, scăzând de la niveluri de peste 110 dolari pe baril, cât era la începutul anului. 

Rusia este dependentă de exportul de hidrocarburi, acestea acontând 50% din veniturile bugetare. Moscova are nevoie ca petrolul să se afle la niveluri de peste 100 de dolari pentru a fi pe zero cu bugetul. Ministrul de Finanţe, Anton Siluanov, declara recent că Rusia ar putea pierde 40 de miliarde de dolari din cauza sancţiunilor şi 90 de miliarde de dolari din scăderea preţului ţiţeiului.

Rubla a scăzut, la rândul său, ieri, până la un minim de 52 de unităţi pe un dolar, o depreciere de 4% doar într-o zi. Per total, de la începutul anului, rubla s-a depreciat cu 40% din cauza sancţiunilor şi a evoluţiei ţiţeiului.

Banca centrală a Rusiei a cheltuit aproape 90 de miliarde de dolari pentru a apăra moneda naţională rusă, din care 70 de miliarde până acum două săptămâni.

UPDATE Rusia are un fond suveran de 82 de miliarde de dolari ai cărui bani au fost deja arondaţi unor proiecte de investiţii, în vreme ce rezervele băncii centrale sunt la 420 de miliarde de dolari, potrivit The Telegraph. În data de 31 octombrie 2013, instituţia avea rezerve internaţionale care totalizau 524 de miliarde de dolari, conform datelor prezentate pe propriul site.

Investitorii se tem că Rusia va începe să restricţioneze fluxurile de capital, iar anumite bănci au început deja să limiteze extragerea de bani din depozite la 10.000 de dolari. Lubomir Mitov, de la Institute of International Finance, a apreciat că investitorii vor deveni nervoşi dacă rezervele băncii centrale vor scădea la 330 de miliarde de dolari. Procuratura rusă a anunţat deschiderea unei investigaţii privind banca centrală.

"Rusia flirtează acum cu probleme sistemice"

Potrivit unei analize a Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, controlată tot de către stat, rezervele băncii centrale vor fi "probabil" epuizate dacă sancţiunile asupra ţării nu vor fi ridicate. Prin deprecierea rublei, banca centrală ajută statul să rămână competitiv în privinţa exporturilor şi, astfel, contribuie la echilibrarea bugetului, deşi nu total. Totuşi, acest lucru duce, inevitabil, la creşterea preţurilor, în special la mâncare, Rusia importând foarte mult în sectorul alimentaţiei. Potrivit Danske Bank, "Rusia flirtează acum cu probleme sistemice".

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG