România şi restul ţărilor din Uniunea Europeană traversează o criză a forţei de muncă

0
Publicat:

Traversăm o criză a forţei de muncă, atât în România, cât şi în restul ţărilor din Uniunea Europeană, iar una dintre soluţii pentru dezvoltare este aceea de digitalizare, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) Cristian Vasilcoiu, într-o conferinţă de specialitate.

România şi restul ţărilor din Uniunea Europeană traversează o criză a forţei de muncă

„Noi lucrăm îndeaproape cu Ministerul Educaţiei şi cred că domnul secretar de stat Gigel Paraschiv e sătul de telefoanele mele. Lucrăm îndeaproape şi cu Autoritatea Naţională pentru Calificări, ba chiar am dezvoltat recent un proiect care se numeşte 'ReConect', a cărui menire este de a interconecta bazele de date din învăţământul preuniversitar, dar şi superior şi cu Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională, astfel încât să vedem şi noi trasabilitatea celor care termină o şcoală, dacă aleg să lucreze într-un domeniu în care au studiat sau dacă merg spre alte domenii. În anii următori vrem să avem o imagine foarte clară a nevoilor de pe piaţa forţei de muncă, astfel încât şi oferta educaţională, dar şi aceea de formare şi reformare profesională să fie pusă în acord cu cererea de pe piaţa forţei de muncă. Traversăm o criză a forţei de muncă, atât în România, cât şi în restul ţărilor din Uniunea Europeană. Împreună, pe Preşedinţia fiecărei ţări, că am avut-o şi pe cea a Spaniei, în toamna anului trecut, am participat la conferinţe şi întâlniri la nivel european cu reprezentanţi ai tuturor ministerelor muncii din Europa, dar şi ai altor autorităţi şi parteneri sociali pentru a găsi soluţii”, a afirmat Vasilcoiu.

În opinia oficialului MMSS, România trebuie să facă paşi importanţi pe calea digitalizării, iar atragerea de fonduri europene reprezintă cheia dezvoltării.

„Una dintre soluţiile, cel puţin care se se găseşte astăzi în practică, este aceea de digitalizare. Facem şi noi, România, paşi în această direcţie. Avem atât pe fonduri europene, cât şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, sume importante de bani prevăzute pentru digitalizare, iar proiectul despre care vorbeam mai devreme - 'ReConect' - este chiar condiţie favorizantă în atragerea de fonduri europene”, a subliniat Cristian Vasilcoiu.

În acest context, el a atras atenţia că la baza digitalizării stă educaţia.

„Evident că educaţia stă la baza digitalizării şi suntem cu toţii conştienţi că tehnologia evoluează atât de mult încât, practic, în curând nu cred că va mai exista meserie pe care să o pot practica fără a avea şi nişte cunoştinţe în domeniul digital. Am fost recent într-o fabrică din România, dar şi pe un şantier din România, şi am observat că nu mai există situaţia în care un cetăţean strânge cu cheia şuruburile la roata unei maşini, ci printr-o tabletă se programează chestiunea aceasta. Am mai văzut că, atunci când pui gresie, faianţă şi parchet, nu mai stă nenea ăla să măsoare cu instrumentul, ci are un device care vine cu infraroşu şi arată cum se îndreaptă peretele şi unde trebuie pusă gresia şi faianţa. Iată că şi în meserii din acestea, poate care nu necesită neapărat înaltă calificare, va trebui ca, pe viitor, printre competenţele fizice să existe şi competenţe digitale”, a susţinut secretarul de stat.

Digitalizarea procesului educaţional şi cum poate face faţă România deficitului de forţă de muncă sunt doar câteva dintre temele de discuţie abordate, marţi, la cea de-a IV-a ediţie a conferinţei „Învăţământul superior din România, pe harta mondială a educaţiei”, eveniment organizat de DC Media Group. 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani