Prima fabrică de seringi din România a fost vândută la licitație. Angajații și-au primit salariile restante de un deceniu

0
Publicat:

Prima fabrică de seringi de unică folosință din România, Sanevit Arad, care nu a mai produs nimic de mai bine de un deceniu, a fost vândută la licitație publică, cu prețul de 1.680.000 de euro, iar foștii angajați și-au primit integral salariile restante.

Fabrica a fost vândută pentru 1,68 milioane de euro. Foto arhivă

Foști angajați ai Sanevit au declarat că recent și-au primit salariile restante la care nu mai sperau după mai mult de un deceniu, iar sumele au fost achitate integral.

Am fost anunțați recent că s-a vândut Sanevit și ni s-a spus să mergem la sediul lichidatorului judiciar să dăm contul bancar pentru a ni se vira salariile restante. Eu am plecat din fabrică în 2013, după ce am lucrat mai mult de un an fără să fiu plătit. Nici nu mai speram că după atâția ani vom mai primi ceva. Am fost surprins când am văzut că am primit salariile integrale, exact sumele de pe statul de plată de la vremea respectivă. Deși nu au fost adăugate actualizări, dobânzi sau alte accesorii, suntem mulțumiți că am fost plătiți, a declarat pentru Agerpres un fost inginer.

Reprezentanții lichidatorului judiciar au confirmat marți că fabrica a fost vândută la licitație, după mai mulți ani de încercări. Prețul de pornire a fost de 1.600.000 de euro, iar prețul plătit a fost de 1.680.000 de euro.

Conform lichidatorului judiciar, cumpărătorul este o companie din România, care nu și-a precizat intențiile legate de terenurile și clădirile achiziționate.

Lichidatorul judiciar a precizat că au fost plătiți 40 de foști angajați, unul singur care a fost pe statul de plată nefiind găsit până la această dată.

În total, sumele plătite pentru salariile restante s-au ridicat la aproximativ 1,5 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, unele persoane au avut de recuperat sume de câteva mii de lei, în timp ce suma cea mai mare a fost achitată unui fost membru din conducerea fabricii, care a încasat 167.000 de lei.

Sanevit are un teren în suprafață de 30.245 de metri pătrați, situat pe o arteră principală din cartierul Grădiște, din orașul Arad, și câteva clădiri construite, între care o hală de producție de peste 14.000 de metri pătrați.

Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 și avea o capacitate anuală de producție de 160 - 200 milioane de seringi și 520 milioane de ace medicale. Totuși, nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic și a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.

Ministerul Economiei, care a deținut fabrica, a avut mai multe tentative de a o privatiza, însă nu au existat investitori interesați.

Tribunalul Arad a admis, în 2021, începerea procedurii falimentului și dizolvarea fabricii Sanevit Arad.

Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 şi avea o capacitate anuală de producţie de 160 - 200 milioane de seringi şi 520 milioane de ace medicale. Totuşi, nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic şi a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.

Ministerul Economiei, care deţine fabrica Sanevit, a avut mai multe tentative de a o privatiza, însă nu au existat investitori interesaţi.

Fabrica de seringi Sanevit 2003 Arad a mai fost scoasă la licitaţie de Ministerul Economiei, în 2015, la preţul de aproximativ 7,4 milioane de euro. Ministerul Economiei a preluat fabrica în iunie 2012, pentru a o salva de la faliment.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei