Preţurile carburanților au continuat să scadă. Cât a ajuns să coste un litru de motorină

0
Publicat:

Benzina şi motorina s-au ieftinit vineri, pentru a doua zi consecutiv, ambele scăzând sub pragul de 6,5 lei pe litru.

Carburanții s-au ieftinit vineri, Foto: Inquam Photos Octav Ganea

Potrivit datelor transmise de Proft.ro, prețurile carburanților au coborât sub 6,5 lei/l în toate stațiile Petrom și Lukoil și chiar și în unele stații OMV, în urma deciziei celor două companii de a reduce vineri semnificativ, pentru a doua zi consecutiv, prețurile.

Sursa citată menționează că ieftinirile au ajuns și la 14 bani/l la motorină, în cazul companiei controlată de gigantul rus, și la 9 bani/l la benzină, în cazul liderului pieței. Și MOL și Rompetrol au redus cu aproximativ 10 bani prețul carburanților.

Principalele explicații ale ieftinirilor efectuate sunt stocurile ridicate efectuate înainte de intrarea în vigoare a embargoului impus importurilor de produse petroliere din Rusia, pe 5 februarie, dar și reducerea cererii în occident, ca urmare a temerilor privind o încetinire a creșterii economice, care a codus la o scădere a cotațiilor benzinei și motorinei. În plus, cererea venită din Ucraina a scăzut, situându-se sub nivelul estimat (și eventual deja stocat) de exportatorii autohtoni.

Astfel, șoferii pot achiziționa benzină standard la un preț inferior celui de 6,5 lei/l în toate Lukoil și Petrom din Capitală, noile prețuri practicate de cele două companii fiind de 6,41-6,44 lei/l, în cazul Lukoil, și de 6,40-6,43 lei/l, în cel al Petrom. Motorină standard mai ieftină de 6,5 lei/l poate fi cumpărată în toate stațiile Lukoil (6,36-6,41 lei/l) și Petrom (6,37-6,42) din capitală, dar și în 8 stații OMV.

În urma ieftinirilor de vineri, prețul benzinei standard în stațiile OMV a coborât la 6,48-6,53 lei/l, iar cel al motorinei, la 6,48-6,51 lei/l.

În mai 2020 benzina atingea minimul ultimilor 10 ani în România, iar un litru se comercializa atunci cu aproximativ 4,15 lei. Preţul motorinei scăzuse şi el la minimul ultimilor ani, acesta fiind de aproximativ 4,4 lei pe litru.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală