Ponta: Numai când e secetă ne aducem aminte de un program naţional pentru irigaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta s-a declarat de acord cu începerea unui program naţional pentru irigaţii propus de ministrul Agriculturii pentru combaterea secetei, adăugând că un astfel de proiect este necesar pentru că nu se poate sta „tot timpul la voia naturii“.

„Am discutat şi sunt de acord cu proiectul pe care domnul ministru al Agriculturii l-a anunţat de mai mult timp şi anume un program naţional pentru irigaţii. Numai când e secetă ne aducem aminte, cât a fost bine - 3 ani la rând am uitat de irigaţii. Deci haideţi acum să facem programul că nu poţi să stai tot timpul la voia naturii şi cred că aşa cum l-aţi propus e un proiect viabil, alături de fondurile europene pentru infrastuctura secundară şi terţiară pentru ceea ce trebuie să finanţăm pe termen de şapte ani, aşa cum aţi propus“, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, la şedinţa săptămânală a Executivului.

În replică, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că nu a uitat niciodată că poate apărea seceta. „Eu am propus pe şapte ani, dar vreau să spun că noi nu am uitat niciodată că poate apărea seceta şi am început programul pe infrastructura secundară şi terţiară din 2013 şi acum trebuie s-o începem pe cea principală“, a arătat ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a propus, marţi, în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, încheierea unui acord politic pe următorii şapte ani pentru refacerea irigaţiilor, în timp ce preşedintele comisiei, Nini Săpunaru (PNL), a solicitat un acord pentru agricultură, sub patronajul lui Klaus Iohannis.

„Avem 600 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare şi mai avem nevoie de un miliard pentru reabilitarea infrastructurii principale. În bugetul pentru 2016, această sumă va fi inclusă în bugetul Ministerului Agriculturii pentru Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, care să investească. Trebuie să mergem să investim, pentru a nu mai da atâţia bani pe despăgubiri“, a spus Constantin.

El susţine că este nevoie de un acord politic, pentru că un singur an, cât mai are actuala guvernare, nu este suficient pentru finalizarea proiectului.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%