Platformă energetică a UE: Comisia Europeană lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi

0
Publicat:

Comisia Europeană a lansat, marți, 25 aprilie, primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU. Etapa este una esențială pentru ca UE să se pregătească de iarna 2023-2024.

FOTO: Shutterstock

„Astăzi, 25 aprilie, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru a se pregăti pentru achiziționarea în comun de gaze la nivelul UE. Aceasta este o etapă esențială pentru ca UE să se pregătească pentru iarna următoare prin umplerea depozitelor sale de gaze în mod coordonat și în timp util, utilizându-și puterea colectivă de piață pentru a negocia prețuri mai bune cu furnizorii internaționali”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Sursa citată arată că întreprinderile înregistrate au la dispoziție o săptămână, până pe 2 mai, pentru a răspunde primei runde de agregare.

În urma depunerii cererilor individuale ale întreprinderilor, volumele necesare vor fi agregate și scoase la licitație pe piața mondială. Odată ce mecanismul AggregateEU va corela cererea europeană colectivă cu ofertele furnizorilor internaționali de gaze, întreprinderile participante vor iniția negocieri cu furnizorii cu privire la condițiile contractuale pentru achiziționarea și livrarea gazelor, arată Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, Comisia nu va juca niciun rol în cadrul negocierilor, urmând ca primele contracte de achiziție sunt așteptate înainte de începutul verii.

Statele membre s-au angajat să participe la agregarea cererii pentru cel puțin 15 % din obiectivele lor naționale de stocare a gazelor, reprezentând aproximativ 13,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Obiectivele privind stocarea gazelor și achizițiile în comun de gaze au fost convenite în 2022 ca măsuri de urgență în chip de replică la folosirea de către Rusia a energiei pe post de armă și la creșterea fără precedent a prețurilor la energie de la invadarea Ucrainei de către Rusia”, arată Comisia Europeană.

Scopul este de a reduce volatilitatea prețurilor, de a asigura o aprovizionare sigură și previzibilă cu energie și de a valorifica ponderea colectivă de piață a Europei.

Conform sursei citate, Aggregate UE este mecanismul UE care permite agregarea cererii de gaze și achizițiile în comun. Acesta a fost instituit ca o componentă centrală a Platformei energetice a UE pentru sprijini eforturile UE de a nu mai folosi gazele rusești prin înlocuirea acestora cu alternative mult mai fiabile.

Scopul acesteia este de a asigura o aprovizionare suficientă cu gaze, reducând totodată riscul ca întreprinderile să se supraliciteze reciproc pe piața mondială.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut