Pensionarii din sistemul public pot fi menținuți în activitate până la 70 de ani. Condiția impusă de noul proiect de lege

0
Publicat:

Guvernul pregătește noi reguli pentru cumulul pensiei cu salariul de la stat, exceptând șefii aleși în funcții publice și cele din instituțiile subordonate Parlamentului, precum ASF, ANRE, Curtea de Conturi.

Guvernul pregătește noi reguli pentru cumulul pensiei cu salariul de la stat

„Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Persoanele prevăzute anterior pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%. Prevederile menționate anterior se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii”, reiese din proiectul pregătit de Ministerul Muncii, în posesia căruia a intrat Digi24.

Persoanelor care nu acceptă cuantumul pensiei li se vor încheia contractele de muncă, în termen de 15 zile de când legea intră în vigoare.

Potrivit informațiilor Digi24.ro, măsura nu se va aplica și pentru mandatele parlamentarilor, judecătorilor CCR, cei de la Curtea de Conturi sau restul instituțiilor din subordinea Parlamentului, precum: ASF, ANRE, AEP, Avocatul Poporului, Consiliul de Administrație al BNR, ANCOM, SIE, SRI.

„Persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului. De această prevedere beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului, reiese din proiectul citat.

Mai mult de 10.000 de bugetari cumulează pensia cu salariul

Amintim că la începutul lunii octombrie, premierul Ilie Bolojan spunea că urmează să fie identificată formula constituţională pentru a pune în aplicare interdicţia cumulului pensiei cu salariul.

„Interdicţia cumulului pensiei cu salariul este un element important pe care cred că trebuie să îl punem în practică. Şi suntem pe cale să găsim formula constituţională pentru a pune acest proiect în aplicare", a declarat Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, la 100 de zile de la preluarea guvernări.

Impactul nu poate fi prevăzut, însă datele de la începutul lunii august arătau că aproximativ 10.000 de persoane cumulează pensia cu salariul la stat, inclusiv în Secretariatul General al Guvernului (SGG), o parte relevantă fiind foști militari (n. r. - care beneficiază de condiții de pensionare anticipată), arată un răspuns transmis către Europa Liberă. Doar în Secretariatul General al Guvernului (SGG), condus de Ștefan Radu Oprea, lucrează 12 persoane care cumulează pensia cu salariul, fiind vorba de angajați din SRI sau MApN. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €