Pensiile românilor vor ajunge mai devreme în aprilie: anunțul ministrului Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, vineri, că pensiile vor ajunge mai devreme la beneficiari, luna aceasta, în contextul Sărbătorilor de Pascale.

Ministrul Muncii anunță că pensiile ajung mai devreme luna aceasta, Foto: Arhivă Adevărul

Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, astfel încât părinții și bunicii noștri să aibă timp pentru a-și face cumpărăturile specifice sărbătorilor pascale.”, a anunțat oficialul pe pagina sa de Facebook.

Voucherele sociale pentru alimente și mese calde

Pe lângă pensie, românii vor primi mai devreme și cea de-a doua tranșă de 250 de lei pentru alimente și mese calde, din cadrul programului „Sprijin pentru România”.

Joi, ministrul Muncii a transmis pentru Bugetul.ro, că până de Paște, vor fi încărcate și cardurile sociale pentru alimente, cu o nouă tranșă de 250 de lei. „Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. (…) În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşte”, a declarat Marius Budăi.

Și Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat, vineri, devansarea plăților cuvenite beneficiarilor de indemnizație de şomaj, în contextul Sărbătorilor Pascale.

Potrivit sursei citate, programul de achitare a drepturilor acordate în conformitate cu legislaţia specifică sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, prin Poșta Română, se va devansa cu o săptămână.

Astfel, peste 45.000 de beneficiari ai acestor plăți vor intra în posesia drepturilor bănești cuvenite înainte de 16 aprilie 2023.

Totodată, facem precizarea că devansarea este valabilă şi pentru persoanele care îşi primesc indemnizația de șomaj prin virament bancar.”, au menționat reprezentanții ANOFM.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul