Parlamentul European elimină ora de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disconfortul fizic creat de schimbarea orei de două ori pe an şi rezultatele unor studii care arată că economia de energie este sub nivelul scontat ar putea determina oficialii europeni să elimine schimbarea orei în statele membre. Rezoluţia a fost votată deja de majoritatea deputaţilor europeni, urmând ca statele membre să fie de acord să o adopte.

384 de deputaţi ai Parlamentului European, dintre cei 549 prezenţi, au votat joi „pentru” renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, astfel încât ora de iarnă va fi valabilă pentru tot cursul anului.

Rezoluţia a fost susţinută de 70 de deputaţi „cronofili”, după ce mai multe organizaţii, precum Asociaţia împotriva dublei ore de vară (ACHED), au denunţat schimbările de oră şi efectele lor nocive asupra sănătăţii, considerând „discutabile” economiile la energie realizate prin schimbarea orei.

Parlamentul European (PE) a cerut Comisiei Europene (CE) o evaluare „în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte „dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene (UE), relatează Reuters.

Eurodeputaţii consideră că „numeroase studii ştiinţifice (despre acest subiect) nu au avut rezultate concludente, dar au arătat, în schimb, existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii finţelor umane”.

Comisia Europeană are sarcina de a convinge toate cele 28 de state membre să aplice rezoluţia, caz în care ora de iarnă va fi aplicată tot anul.

Ora de vară a fost introdusă în anii '70, din considerente economice

Introdusă în anii '70 de statele membre cu scopul de a face economie de energie după primul şoc petrolier, trecerea la orarul de vară, care adaugă o oră celei de iarnă, a făcut obiectul unei armonizări la nivelul UE începînd din 1980.

O evaluare realizată de serviciile PE arată că niciun studiu nu a fost determinant, pînă în prezent, în privinţa avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei, apreciată şi criticată în egală măsură, în funcţie de oameni şi de latitudinea la care locuiesc.

Reducerea cheltuielilor energetice pare, în orice caz, marginală, atunci când unele studii nu conchid că are efectul invers.

Consecinţele asupra sănătăţii umane sunt la fel de discutate, beneficiile unei expuneri prelungite la soare fiind susceptibile să contrabalanseze consecinţa negativă a schimbării orei asupra somnului şi oboselii.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte