Parisul, atacat la summitul G8 de SUA şi Bruxelles. Barroso: „Franţa are o agendă anti-globalizare complet reacţionară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jose Manuel Barroso, preşedintele CE, a calificat drept „reacţionară” opoziţia Franţei faţă de pactul de liber schimb SUA-UE, după ce Parisul a ameninţat că va bloca pactul comercial dacă nu va putea păstra subvenţiile pentru producătorii locali din industria cinematografică şi cea muzicală. La rândul său, Barack Obama a transmis clar că SUA sunt interesate de totul sau nimic şi nu vor accepta excepţii doar de dragul de a încheia o înţelegere.

„Opoziţia Franţei face parte din această agendă anti-globalizare pe care o consider complet reacţionară. Unii spun că aparţin stângii, dar, de fapt, sunt de cultură extrem reacţionară”, a declarat Barroso despre condiţiile puse de Franţa. 

Atunci când a fost întrebat cum comentează declaraţiile lui Barroso, luni seară, preşedintele francez a putut doar să spună că nu crede că preşedintele Comisiei Europene a spus asta. De atunci, Franţa nu a emis nicio reacţie oficială faţă de falia creată între celelalte ţări din UE şi statul francez în ceea ce priveşte tratatul de liber schimb pe care SUA şi UE vor să-l încheie. 

Noul pact de liber schimb ar urma să acopere toate aceste activităţi şi o gamă cât mai amplă de produse şi bunuri, inclusiv sectorul audio-vizual, lăsând totodată deschisă posibilitatea de a exclude anumite domenii-cheie. 

Dacă va fi încheiat, tratatul ar acoperi jumătate din Produsul Intern Brut mondial şi 30% din activităţile comerciale la nivel global, fiind astfel cel mai mare din istorie. 

Parisul se opune tratatului comercial dorit de Washington şi Bruxelles, prin care cele două blocuri vor să impulsioneze comerţul bilateral. Franţa nu este de acord ca industrii din domeniul culturii precum cea muzicală şi cea cinematografică să constituie excepţii, spunând că va pierde mai mult decât va câştiga. De fapt, francezii nu vor să piardă subvenţiile şi scutirile de taxe acordate la nivel internaţional acestor ramuri.

Franţa a anunţat din start că se va opune pactului dacă prevederile acestuia vor include şi industriile din domeniul culturii.   

Aceste beneficii au fost agreate la nivel internaţional pentru a proteja micii producători locali de giganţii din SUA. Preşedintele Francois Hollande a anunţat deja că menţinerea acestui sistem va constitui o „linie roşie” de care nu va trece atunci când vor începe negocierile pentru pactul de liber schimb.    

„Poziţia noastră este clară. Dacă sectorul audio-vizual nu va fi exclus, atunci nu va exista mandat pentru începerea negocierilor”, a declarat un oficial francez pentru „Financial Times”. Pentru ca oficialii UE să poată începe negocierile cu partea americană au nevoie de acordul tuturor statelor comunitare.    

Pentru a elimina din start orice posibilă excepţie, preşedintele Barack Obama a declarat luni că SUA vor ca acest acord să fie total şi să acopere o gamă cât mai largă dacă nu completă de produse şi servicii.

Este important să o facem cum trebuie, iar asta înseamnă să rezistăm tentaţiilor de a ne reduce ambiţiile şi de a evita chetiunile problematice doar de dragul de a încheia o înţelegere. Barack Obama, preşedintele SUA

Totodată, Obama a spus că oficialii care participă la negocierile în acest sens trebuie să „privească dincolo de preocupările înguste şi să rămână concentraţi pe imaginea de ansamblu”. 

Prima rundă de discuţii oficiale pentru încheierea pactului de liber schimb a fost fixată pe 8 iulie şi va avea loc la Washington. Ambele blocuri vor să finalizeze discuţiile până la finalul lui 2014, aproape de încheierea mandatului Comisiei Europene şi de alegerile generale din SUA. 

Obiectivele comune ale Washingtonului şi Bruxelles-ului nu sunt doar să elimine toate tarifele vamale, dar şi să armonizeze reglementările comerciale internaţionale. Aceste măsuri ar impulsiona creşterea economică şi, mai mult, ar combate probleme delicate precum cele de mediu, de sănătate, confidenţialitate şi legate de domeniul culturii, care de-a lungul timpului au dus la apariţia unor diferenţe majore între legislaţiile comerciale ale celor două blocuri. 

Potrivit primelor estiări, ambele economii vor câştiga câte 75 de miliarde de euro anual după încheierea pactului. 

Principalii parteneri comerciali ai SUA (mld. dolari) | Infographics

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”