Pandemia generează schimbări importante pe piaţa muncii. Ce sunt nevoiţi să facă angajatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Depresia, anxietatea şi mişcarea insuficientă cresc riscurile pentru sănătatea angajaţilor din România, în contextul pandemiei, astfel că angajatorii ar trebui să adapteze beneficiile oferite, se arată într-un studiu realizat de o companie de consultanţă în sănătate.

Conform datelor transmise de Mercer Marsh Benefits, mai puţin de o treime (31.9%) dintre cei 2000 de angajaţi chestionaţi lucrează în regim exclusiv de acasă. Peste 48% dintre respondenţi lucrează în regim mixt (birou şi acasă), în timp ce 20% lucrează exclusiv la birou, informează Agerpres.

Astfel, în timpul pandemiei, nivelul de stres a crescut pentru 58% dintre femei şi 45% dintre bărbaţi.

Locul în care îşi desfăşoară activitatea respondenţii poate avea un impact asupra somnului şi gradului de odihnă pe care aceştia îl resimt:- exclusiv de acasă - 63.3% dorm 7-9 ore / noapte, însă doar 51% se simt odihniţi.- exclusiv la birou - doar 44.4% dorm 7-9 ore / noapte, însă 57% se simt odihniţi.

Tratamentele stomatologice ocupă prima poziţie în topul serviciilor medicale la care angajaţii care au răspuns au renunţat de teama pandemiei.

Din punctul de vedere al principalelor riscuri identificate în pandemie, depresia şi anxietatea impactează în principal femeile, în timp ce, în cazul bărbaţilor, sunt acumulate mai multe elemente de risc - alimentaţie, supraponderabilitate, stres ridicat, mişcare insuficienţă, lipsa măsurilor preventive, toate conducând la un risc cardiovascular major.

Cristian Fugaciu, CEO, Marsh Romania, a declarat: „Dincolo de impactul şi efectele pe termen scurt, vizibile imediat, pe care criza sanitară COVID-19 le determină, pentru angajatori este esenţial să poată identifica şi să ia măsuri proactive pentru menţinerea în parametri optimi a stării de sănătate şi a tonusului angajaţilor. 

Politicile de beneficii ale companiilor trebuie adaptate noului context. Sincronizarea, în mod proactiv a beneficiilor acordate angajaţilor, cu nevoile reale ale acestora, trebuie fundamentata pe informaţii de calitate şi expertiza consultanţilor de beneficii. Tocmai de aceea, studiul realizat de Mercer Marsh Benefits reprezintă un reper util pentru angajatorii români".

Studiul surprinde modul în care angajaţii şi-au adaptat stilul de viaţă la contextul pandemiei, ce anume au neglijat şi care sunt aspectele îmbunătăţite. Riscurile pentru sănătate nu sunt întotdeauna vizibile direct. 

Aproape jumătate (45%) dintre respondenţi prezintă un interes mediu acordat schimbării stilului de viaţă, dintre care 57% se situează în categoria persoanelor care deţin deja boli cronice, aflate în monitorizare periodică (26% din total), sau se situează într-una dintre categoriile potenţiale la risc, care au deja factori personali (fizici sau comportamentali) ce le pot afecta sănătatea pe termen scurt sau lung.

47% dintre respondenţi au accesat serviciile medicale necesare în timpul pandemiei, 20% au accesat parţial, 27% nu au avut nevoie de accesarea serviciilor medicale, iar 6% au avut nevoie dar nu le-au accesat. Dintre cei 47% respondenţi care au accesat serviciile medicale - 63% sunt femei iar 37% bărbaţi, demonstrând un comportament mult mai responsabil în rândul femeilor.

Dintre respondenţii care nu au efectuat servicii medicale de prevenţie în timpul pandemiei, 24% nu au efectuat nici serviciile medicale necesare (deloc / parţial), iar 42% nu au avut nevoie. 81% dintre aceştia se află în categoriile de vârstă 25-34 şi 35-44 de ani.

Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor a 2.000 de angajaţi reprezentând 40 de companii din 8 industrii care au fost incluse în prima ediţie a studiului anual ce îşi propune să evidenţieze, în particular în acest an, modul în care pandemia a modificat stilul de viaţă şi atitudinea angajaţilor în ceea ce priveşte prevenţia în sănătate.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu