Ordonanța pe energie agravează criza și vulnerabilizează consumatorii, spun companiile de utilități

0
Publicat:

Măsurile luate peste noapte agravează criza din sectorul energetic și vulnerabilizează suplimentar clienții finali, consideră Asociația Companiilor de utilități din Energie.

Modificările aduse OUG 27 vor deteriora semnificativ situația companiilor

Modificările OUG 27/2022, în forma publicată, vor duce la deteriorarea semnificativă a situației financiare a operatorilor economici din zona de furnizare și distributie a energiei, întrucât le impune pierderi financiare și economice semnificative, nerecunoscute prin modalitatea de rambursare sau în tariful de distribuție”, consideră ACUE.

Potrivit Asociației, activitatea de furnizare și distribuție înregistrează deja pierderi de sute de milioane de euro, ca efect al legislației în vigoare. Ignorarea costurilor reale contravine principiilor constituționale, legislației europene și naționale în domeniu.

Valoarea prețului mediu ponderat de decontare a energiei electrice a fost stabilită netransparent și sub prețurile din piață, înregistrate pe platformele de tranzacționare și evidențiate în rapoartele OPCOM. Autoritățile au vizibilitate totală în ceea ce privește evoluția prețurilor pe piața angro de energie electrică, dar nu au arătat niciun calcul care să susțină valorile incluse în noile reglementări. Realitatea este cu totul alta, iar autoritățile știu care este nivelul de preț la care s-au făcut deja achiziții. ACUE consideră că este o decizie cinică, expresia unei lipse de considerație față de mediul de afaceri.

Nu se pot impune pierderi ca efect al legislației. Orice intervenție în formarea prețurilor nu trebuie să aibă drept rezultat costuri suplimentare pentru participanții la piață, într-un mod discriminatoriu. Astfel de decizii trebuie să fie clar definite, transparente, verificabile și nediscriminatorii”, spune Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie.

După luni de creștere accelerată a prețurilor pe piața angro, perioadă în care autoritățile au asistat în mod pasiv, peste noapte, a fost stabilit un preț maxim pentru decontarea sprijinului acordat consumatorilor de energie electrică, sub prețul pieței și sub costul achitat de furnizori.

Măsurile trebuie să fie în limitele constituționale

Federația ACUE înțelege nevoia introducerii unor mecanisme de control, care să asigure evitarea unor derapaje nepotrivite pe lanțul valoric al sectorului energetic, dar aceste măsuri trebuie să fie în limitele constituționale, aliniate cu legislația din domeniul energetic și calibrate în funcție de rolul și provocările fiecărui sector din domeniul energetic.

„Cu toată responsabilitatea, ne simțim datori să atragem atenția asupra riscului ca, în situația foarte probabilă în care unii furnizori de energie electrică vor ajunge în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de serviciu public, mecanismele specifice de furnizor de ultimă instanță să nu mai funcționeze efectiv și eficient.

Preluarea unui portofoliu foarte mare de clienți de către ceilalți operatori desemnați nu va fi posibilă, având în vedere situația financiară precară a tuturor furnizorilor de energie și faptul că lipsa de lichiditate nu o să permită achiziții suplimentare de energie electrică, la prețurile actuale de pe piața angro.

În același timp, pentru activitatea de distribuție de energie, soluțiile adoptate vin cu o întârziere de 6 luni și adresează parțial situația critică în care au ajuns operatorii de distribuție. Pentru perioada în care s-a decis înghețarea tarifelor se corectează soluția capitalizării diferențelor de cost prin “activ reglementat”, care să fie recunoscut ulterior de-a lungul unei perioade de 5 ani, dar nu este propusă nicio soluție imediată pentru asigurarea energiei necesare funcționării rețelelor de distribuție”, se arată în comunicat.

ACUE solicită o revizuire a noilor modificări pentru a se evita blocajul total al pieței și discontinuități în alimentarea cu energie a clienților. Face un nou apel la responsabilitate și la o colaborare autentică între autorități și industrie pentru analiza comună a datelor și asumarea unor decizii corecte. Situația este critică, mult prea serioasă și afectează în mod direct continuitatea serviciilor de furnizare și distribuție.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța