ONU: Datoria publică globală a crescut de peste cinci ori în ultimele două decenii

0
Publicat:

Datoria publică globală a atins anul trecut nivelul record de 92.000 miliarde de dolari, deoarece guvernele s-au împrumutat ca să contracareze crizele, cum ar fi pandemia, iar povara datoriei se simte acut în ţările în curs de dezvoltare, se arată într-un raport al ONU.

Datoria publică a crescut enorm după perioada pandemiei

Pe plan mondial datoria internă şi externă a urcat de peste cinci ori în ultimele două decenii, depăşind ritmul de creştere al economiei, PIB-ul înregistrând doar o triplare din 2002, conform raportului publicat înaintea reuniunii miniştrilor de Finanţe din G20 (14-18 iulie).

"Pieţele par să nu fie afectate - încă - dar oamenii sunt. Unele din cele mai sărace ţări din lume sunt forţate să aleagă între achitarea datoriilor sau slujirea poporului", le-a spus jurnaliştilor Antonio Guterres, secretarul general al ONU.

Ţările în curs de dezvoltare deţin aproape 30% din datoria publică globală, din care 70% sunt reprezentate de China, India şi Brazilia. 59 de ţări în curs de dezvoltare se confruntă cu un nivel al datoriei ca procent din PIB de peste 60% - un prag care indică un nivel ridicat al datoriei.

"Datoria reprezintă o povară semnificativă pentru ţările în curs de dezvoltare, din cauza accesului limitat la finanţare, a creşterii costurilor de împrumut, a deprecierii valutelor şi a încetinirii creşterii economice", se arată în raport.

Mai mult, arhitectura financiară internaţională a făcut accesul la finanţare pentru ţările în curs de dezvoltare atât inadecvat, cât şi scump, în condiţiile în care plăţile nete ale dobânzilor datoriei depăşesc 10% din venituri în cazul a 50 de economii emergente.

Creditorii multilaterali ar trebui să-şi extindă finanţarea, adoptând măsuri cum ar fi suspendarea temporară a penalităţilor (cum a făcut FMI) şi să sporească accesul la finanţare pentru ţările care se confruntă cu o criză a datoriei, consideră Organizaţia Naţiunilor Unite.

De asemenea, este necesar un mecanism de reeşalonare a datoriei "pentru a rezolva progresele lente înregistrate în cadrul comun G20", se arată în raport, fără a furniza detalii privind modul de funcţionare a mecanismului.

În octombrie 2020, creditorii oficiali şi G20 au adoptat un cadrul comun privind datoriile, obiectivul fiind de a include şi ţările care nu sunt membre ale clubului de la Paris, cum e China, în legislaţia privind atenuarea poverii datoriei. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul