Nissan şi Carlos Ghosn vor plăti o amendă pentru a scăpa de acuzaţiile de fals în declaraţii financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nissan Motor şi fostul său director general Carlos Ghosn au încheiat un acord cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) pentru închiderea unei investigaţii referitoare la declaraţii financiare false legate de compensaţiile încasate de Ghosn, transmite Reuters.

Nissan va plăti o amendă civilă de 15 milioane de dolari, iar Ghosn o amendă civilă de 1 milion de dolari. Ghosn a mai acceptat ca timp de 10 ani să nu ocupe o funcţie de conducere la vreo companie tranzacţionată la bursă din Statele Unite, potrivit unui comunicat al SEC, scrie news.ro.

Ghosn a fost arestat în Japonia şi concediat de Nissan anul trecut. În prezent, Ghosn aşteaptă să fie judecat la Tokyo pentru acuzaţii de ilegalităţi financiare, pe care le respinge.

Echipa de avocaţi ai lui Ghosn a anunţat că ”sunt încântaţi că au rezolvat această problemă din Statele Unite fără o recunoaşte a unei vinovăţii...Acordul cu SEC îi permite lui Ghosn să îşi continue strategia de a nega acuzaţiile care i se aduc în  procesele penale din Japonia, iar dl. Ghosn intenţionează să facă acest lucru”.

Avocaţii au adăugat că ”dacă va beneficia de un proces corect, Ghosn va fi achitat de toate acuzaţiile şi va fi reabilitat complet”.

Fostul director pentru resurse umane al Nissan, Gregory Kelly, a acceptat plata unei amenzi de 100.000 de dolari şi interdicţia de a ocupa o funcţie de conducere într-o companie americană timp de cinci ani.

Nissan, Ghosn şi Kelly au încheiat acordul fără să recunoască sau să nege acuzaţiile aduse de SEC.

Potrivit SEC, Nissan a omis din declaraţii peste 140 de milioane de dolari care urmau să fie plătiţi lui Ghosn la retragere, sumă care până la urmă nu a fost plătită. SEC l-a mai acuzat pe Ghosn într-un  proces înregistrat la New York că s-a angajat într-o schemă pentru a ascunde compensaţii de peste 90 de milioane de dolari. Procesul respectiv va fi închis în cadrul acordului anunţat luni.

Nissan a confirmat că a încheiat un acord pentru închiderea acuzaţiilor şi a anunţat ”că este dedicată să continue să promoveze o guvernanţă corporativă solidă”.

Nissan a colaborat în mod semnificativ cu SEC, a precizat agenţia.

Nissan a anunţat în această lună că directorul său general Hiroto Saikawa demisionează după ce a recunoscut că a fost plătit prea mult, prin încălcarea regulilor companiei.

Renault a încercat fără succes o fuziune cu Nissan, partenerul său de alianţă. Al doilea mare producător auto japonez intenţionează în prezent să îşi reducă cu o zecime forţa totală de muncă, cea mai amplă restructurare a sa din 2009, şi să restrângă capacitatea de producţie.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”