Niculescu, ANRE: O criză energetică poate dura 5 ani. Trebuie să rămânem cu „ochii pe minge”
0O criză energetică se termină în 3-5 ani, după cum s-a demonstrat deja, a afirmat luni George Niculescu, președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, sugerând că ar trebui ca autoritățile să rămână „cu ochii pe minge”, atât în ce privește produsele petroliere, cât şi gazele naturale.
„Cum aţi pus presiune pe ANRE pentru a reduce costurile din economie, practic ne transformaţi aşa în principala instituţie care are rolul de a salva economia, reducând costurile. Oricât de mult ne-ar plăcea rolul acesta de erou, din păcate nu avem toate atribuţiile necesare să îl îndeplinim. Voi începe cu începutul şi vă voi spune că, aşa cum s-a întâmplat în criza declanşată de invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, la fel se întâmplă şi ca urmare a acestei crize odată cu încetarea războiului în zona Iran. Piaţa este prima care reacţionează. Guvernele şi statele îşi iau măsuri după ce intervine piaţa şi volatilitatea preţurilor în piaţă. Vedem, şi experienţa ne arată, că aceste efecte sunt de durată.
Dacă ne gândim la faptul că primele creşteri de preţuri la energie electrică şi gaze naturale au venit înainte să înceapă invazia din februarie 2022 şi că am ieşit din schema de plafonare-compensare la energie electrică la data de 1 iulie 2025, iar la gaze naturale tocmai a fost prelungită într-o formă puţin diferită până la 31 martie 2027, putem să constatăm împreună că, odată începută o criză energetică, ea se termină undeva după 3-5 ani de zile. Cam asta este estimarea de timp pe care istoria ne-o arată la gaze naturale, mai ales, prelungindu-se schema cu încă un an de zile", a afirmat Niculescu.
Acesta a subliniat că autorităţile trebuie să rămână atente la ceea ce se întâmplă pe piaţa ţiţeiului şi a gazelor naturale.
„Deci, pentru ca piaţa ca să reacţioneze şi ca să intre din nou pe făgaşul concurenţial, evident că trebuie să se liniştească orice fel de influenţă externă asupra pieţei, statele, guvernele să nu mai intervină prin intervenţii punctuale şi atunci redevine o piaţă cu adevărat liberă. Între timp, intervenim atunci când trebuie să intervenim.
Trebuie să rămânem în continuare cu ochii pe minge, foarte focusaţi la ce se întâmplă, atât în piaţa produselor petroliere, cât şi a gazelor naturale, pe ceea ce înseamnă modificări. Nu mi-aş dori să vedem din nou intervenţii în piaţă, cum am văzut în perioada 2021-2022, dar atunci când lucrurile vor impune astfel de măsuri, sunt convins că toate autorităţile şi inclusiv ANRE, nu vor ezita să impună aceste măsuri de corecţie în aşa fel încât până la urmă consumatorii, atât casnici, cât şi non-casnici, să fie protejaţi de aceste fluctuaţii mari de preţ", a punctat şeful ANRE.
Guvernul instaurează situația de criză pentru 6 luni cu posibilitate de prelungire
Guvernul a anunțat că va declara, marți, 24 martie, situație de criză pe piața carburanților. Decizia va fi luată prin Ordonanță de Urgență.
Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză.
Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică.
Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.
Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final.
De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun.
Motorina s-a scumpit cu aproape 2 lei în trei săptămâni
Luni preţurile au ajuns la 9,99 lei/litru la motorina standard la Lukoil şi 9,97 la OMV, cea mai ieftină motorină standard fiind la Petrom - 9,83 lei/litru.
Potrivit calculelor „Adevărul”, preț mediu pentru motorina standard este de 9,95 lei/litru, iar pentru motorina premium 10,42 lei/litru, ceea ce înseamnă un preț mediu motorină de 10,19 lei/litru, față de 8,25 lei/litru pe 27 februarie, respectiv o scumpire cu 1,94 de lei oe fiecare litru de motorină.
Prețurile petrolului au crescut luni în tranzacțiile volatile, investitorii analizând posibilitatea unei noi escaladări a tensiunilor după ultimatumul președintelui Donald Trump, care cerea Teheranului redeschiderea Strâmtorii Ormuz sau riscul de a se confrunta cu atacuri asupra infrastructurii sale energetice.