Ministrul Economiei spune că România e „la masa deciziilor” în războiul tarifelor. „Am cerut explicit să fie eliminate taxele suplimentare pentru tehnologii nucleare”

0
0
Publicat:

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a explicat miercuri, 9 aprilie, cum acționează România în războiul tarifelor dintre SUA și Europa, după ce peședintele interimar Ilie Bolojan a avertizat asupra efectelor dure pe care le-ar putea avea chiar și o ușoară recesiune la nivel mondial.

Ministrul Economiei, a precizat, la Digi24, că aceste tarife la nivel european se negociază de către Comisia Europeană, iar „România a fost prezentă la  masa deciziilor luni”

„Suntem într-o discuție foarte clară, în care analizăm un răspuns echilibrat, care să nu escaladeze acest conflict comercial între UE și SUA”, a spus Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan a mai explicat că participat la discuțiile amintite „tocmai pentru a ne asigura că interesele noastre sunt reprezentate”:

„Am cerut explicit, în numele României, să fie eliminate taxele suplimentare pentru tehnologii nucleare, care sunt în momentul de față în derulare și implementare la nivelul României, tocmai pentru a ne crește independența energetică față de combustibilii fosili. Acest lucru a fost acceptat și Uniunea Europeană nu va pune taxe suplimentare pentru tehnologiile nucleare”.

„Să ne asigurăm că nu vom fi invadați cu produse ieftine din afara UE”

 Ministrul Economiei a adăugat:

„În momentul de față, pe tot ceea ce înseamnă exporturi de materiale, oțel și aluminiu suntem undeva la un volum de 300 de milioane de dolari anual. Acest volum de export poate să fie absorbit de către piața comunitară a Uniunii Europene”.

În acest sens, Bogdan Ivan a vorbit despre cele două măsuri referitoare la România care se discută la nivel european și național:

„Pe de o parte, să ne asigurăm că nu vom fi invadați cu produse ieftine din afara Uniunii Europene, iar pe de altă parte că vom avea în continuare stimulente și acces la finanțare pentru companiile care sunt afectate de aceste măsuri, tocmai pentru a nu le pune în imposibilitate de cash low până când se reorientează către noi piețe”, a spus ministrul, potrivit digi24.ro.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026