Minerii și energeticienii protestează în fața Guvernului: noua lege a pensiilor le-a înjumătățit veniturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minerii și energeticienii au anunțat că vor protesta miercuri în fața Guvernului, față de prevederile noii legi a pensiilor, care a redus la jumătate veniturile unor pensionari din breaslă.

Minerii și energeticienii vor protesta miercuri în fața Guvernului

Mâine, 2 octombrie, minerii vor protesta împotriva noii legi a pensiilor publice, care a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari. Aceștia vor atrage atenția asupra pierderilor financiare semnificative suferite de cei care au muncit în condiții grele și periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente și a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar”, a informat marți Cartel Alfa.

Sindicaliștii spun că noua lege a pensiilor a determinat o scădere a veniturilor pentru cei care au lucrat în condiții speciale, mulți dintre aceștia confruntându-se cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%.

Minerii, energeticienii și alte categorii profesionale afectate au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechități și pentru a proteja drepturile celor care au muncit în condiții dificile.

„Protestul va avea loc în fața Guvernului, unde reprezentanții minerilor speră să deschidă un dialog real cu autoritățile pentru a rectifica situația creată de noua lege a pensiilor. Se solicită măsuri concrete și imediate pentru ca aceste categorii vulnerabile de pensionari să nu fie defavorizate în continuare”, arată Cartel Alfa.

Au cerut aceleași condiții de pensionare ca în vechea lege

Amintim că în urmă cu două săptămâni, sindicaliștii anunțau că vor sesiza Guvernul României privind posibilitatea declanşării unui conflict de muncă, urmat de acţiuni de protest sub toate formele prevăzute de lege.

În situaţia în care nu se va ajunge la soluţionarea solicitărilor noastre vom lua în calcul posibilitatea declanşării grevei generale", susţin reprezentanţii federaţiei în comunicat.

Aceştia consideră că minerilor şi energeticienilor trebuie să li se păstreze aceleaşi condiţii de pensionare în viitoarea lege a pensiilor publice deoarece lucrează şi vor lucra în aceleaşi condiţii de muncă foarte grele şi periculoase.

Solicităm partidelor politice eliminarea din lege a articolelor care creează discriminare în timp între persoanele care au desfăşurat activitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din vechea lege (legea 263)", se arată în comunicat.

Amintim că în vechea lege a pensiilor, minerii și energeticienii se puteau pensiona cu 13 ani mai devreme decât vârsta de pensionare, după ce au muncit cel puțin 30 de ani și au avut un stagiu de cotizare de minimum 25 de ani ca mineri sau ca energeticieni în termocentrale pe bază de cărbune.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța