Lumea va avea mai puțină cafea robusta: Mulți cultivatori s-au axat pe avocado

0
Publicat:

Vietnam, cel mai mare crescător global de cafea robusta, soiul utilizat în băuturile de tip instant şi la espresso, va exporta mai puțină cafea, după ce unii cultivatori s-au axat de avocado.

Mulți cultivatori de cafea din Vietnam au renunțat la producție în favoarea avocado

Ţara va produce probabil 1,6 - 1,7 milioane tone boabe de cafea din actuala recoltă, în scădere de la 1,78 milioane de tone în urmă cu un an, în timp ce stocurile din precedenta recoltă sunt aproape epuizate, a estimat Do Ha Nam, vicepreşedintele Asociaţiei de Cafea şi Cacao din Vietnam.

Perspectivele privind recolta de cafea sunt o nouă veste proastă pentru consumatorii care caută opţiuni mai ieftine pentru a face faţă inflaţiei ridicate. Preţurile au fost susţinute şi de îngrijorările cu privire la impactul condiţiile meteo nefavorabile asupra unor culturi importante de cafea. Toate acestea au majorat la bursa de la Londra cotaţiile futures la cafea robusta în acest an până la cel mai ridicat nivel din 2008.

Zonele cultivate din Vietnam se reduc, în special în provinciile mari Dak Lak şi Dak Nong, în timp ce randamentele scad în unele zone, avertizează Nam, care este şi preşedintele Intimex Group, unul dintre principalii exportatori vietnamezi de cafea.

Suprafaţa totală unde se cultivă arborii de cafea în Vietnam este probabil de 600.000 hectare, susţine Nam, comparativ cu cea mai recentă estimare a Ministerului Agriculturii, de 700.000 hectare, deoarece fermierii au redus suprafaţa cultivată cu arbori de cafea pentru culturi mai profitabile, cum ar fi durian şi avocado.

Exporturile Vietnamului ar putea scădea cu 15% în sezonul 2023/2024, de la 1,66 milioane tone în urmă cu un an, a apreciat Nguyen Nam Hai, preşedintele Asociaţiei de Cafea şi Cacao din Vietnam, în timp ce preţurile pe plan local au crescut cu peste 40% faţă de anul anterior. 

Diferențele dintre Robusta și Arabica

Pe planetă există peste 100 de specii de plante de cafea, Arabica și Robusta fiind cele mai cunoscute.

Arborii de cafea arabica cresc la altitudini mari, între 600 și 2000 m, fiind mai pretențioși la condiții nefavorabile și factori dăunători și totodată mai greu de cultivat, în timp ce Robusta se cultivă la altitudine cuprinsă între 0- 800 m, are un randament mai bun și necesită costuri de producție mai mici.

Ca producție însă, Arabica reprezintă peste 75% din producția mondială de cafea, în timp ce Robusta doar 25%.

Brazilia este țara cu cea mai mare producție de cafea Arabica, în timp ce supremația în producția de cafea Robusta îi aparține Vietnamului.

Forma cafelei Arabica este ovală, iar la robusta forma este rotundă. Aceasta din urmă conține mult mai multă cofeină decât Arabica, care poate ajunge până la 2,7%, în timp ce Arabica atinge un maxim de 1,5%.

Boabele de Arabica conțin cu 60% mai multe lipide și aproape dublu cantitatea de zaharuri naturale față de boabele de Robusta, această diferență afectând gustul cafelei din ceașcă, potrivit delsolcafe.ro.

Totuși, ca popularitate, cafeaua arabica este mult mai cunoscută pentru gustul ei aromat, dulce, preluând diferitele arome din solurile specifice regiunilor în care este cultivată: America de Sud, Africa, India sau Indonezia.

Robusta are un gust mai acid și amar, fiind destinată consumatorilor ce doresc o cafea intensă, din același motiv fiind și sursa principală pentru cafeaua instant.

Cafeaua Arabica, datorită conținutului mare de zaharuri naturale are un gust aromat, dulce, fructat, preluând diferitele arome din solurile specifice regiunilor în care este cultivată: America de Sud, Africa, India sau Indonezia.

Arabica este specia de cafea ce a dezvoltat o paleta de peste 850 de arome, în comparație cu vinul care are undeva la 200 de arome, motiv pentru care este singura specie de cafea folosită la competițiile mondiale.

Toate aceste referințe se reflectă în prețul cafelei, Arabica fiind de 2 ori mai scumpă decât Robusta.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie