„Jocurile foamei”. Un economist estimează că 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului: „Ne-am tăiat singuri craca”
0Economistul Adrian Negrescu avertizează că România traversează „cea mai gravă situație economică posibilă”, caracterizată de stagflație, lipsă de investiții și o populație care se confruntă cu o sărăcire accelerată.
Specialistul a subliniat că semnalul transmis recent de Banca Națională este „fără precedent”.
Potrivit lui Adrian Negrescu, economia românească se află într-un blocaj profund: creștere economică aproape de zero, investitori care nu mai generează locuri de muncă și un mediu de afaceri în declin.
„Avem o populație care sărăcește pe zi ce trece”, a subliniat specialistul la Antena 3 CNN.
Economistul susține că actuala criză este în mare parte creată intern, în timp ce alte state din regiune au performanțe economice superioare.
„Am ajuns în jocurile foamei. Este o competiție în care ne-au înscris politicienii care sunt iresponsabili și au creat această criză în care ne aflăm, având în vedere că toate celelalte țări din regiune stau mult mai bine din punct de vedere economic față de noi”, a declarat Adrian Negrescu, adăugând că România „și-a tăiat singură craca de sub picioare”.
România, într-o „recesiune extrem de dură”
Totodată, economistul avertizează că tensiunile sociale sunt pe punctul de a escalada, în contextul protestelor generate de legea salarizării și al unei inflații care continuă să crească. În opinia sa, acestea sunt semnele unei crize sociale majore care se conturează.
Adrian Negrescu estimează că aproximativ 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului, iar România se află deja într-o „recesiune extrem de dură”.
Între timp, Banca Națională a României prognozează o inflație de 10,3% în luna iunie, influențată de conflictul din Orientul Mijlociu și de eliminarea plafonării la alimente și gaze. Tot BNR estimează că inflația ar putea coborî la 5,5% abia la finalul anului, potrivit minutei ședinței de politică monetară din 15 mai.