Inspecție la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. Care este stadiul lucrărilor

0
Publicat:

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat, în cursul acestei săptămâni, stadiul lucrărilor pe șantierul Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila.

Specialiștii DRDP Buzău au efectuat o vizită la Podul de la Brăila, Foto: Facebook DRDP Buzău

Potrivit sursei citate, o echipă de specialiști din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău (DRDP Buzău) a efectuat, joi, o vizită de lucru pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor.

A fost finalizată așternerea celui de-al doilea strat de asfalt pe podul suspendat pe sensul de mers către Tulcea. A fost finalizată asfaltarea sensului giratoriu de la km. 1+180, zona localității Baldovinești; Așternere strat de uzură pe primul tronson al drumurilor de legătură; A început montarea parapetului de protecție pe podul suspendat pe sensul de mers către Tulcea”, au transmis reprezentanții DRDP și CNAIR pe Facebook.

Potrivit acestora, a început și așternerea primului strat de asfalt pe podul suspendat pe sensul de circulație Tulcea - Galați și continuă lucrările la drumurile de legătură pe toate zonele.

Vizită la Podul de la Brăila, Foto: Facebook DRDP Buzău

Asociația Pro Infrastructură a transmis, tot săptămâna aceasta, că Podul de la Brăila se apropie în sfârșit de inaugurare, însă doar pe o bucată.

Marea dezamăgire a lui 2022, așa cum v-am explicat în decembrie, se apropie de o deschidere parțială a traficului, confirmând estimările noastre din februarie. Momentan se așterne asfaltul pe podul suspendat și s-a început și instalarea parapetelor de protecție. Urmează semnalizarea (marcaje și indicatoare) și testele dinamice. Desigur, mai este destul de lucru și la drumurile de legătură, mai ales pe brațul lung spre Jijila.”, au precizat specialiștii API pe pagina de Facebook.

Sursa citată menționa că o posibilă finalizare a lucrărilor ar putea avea loc spre sfârșitul verii.

Vă spuneam în urmă cu două luni că „ar fi posibilă o deschidere la finalul lunii mai, cel târziu în iunie, [dar] cel mai probabil ne vom duce spre sfârșitul verii cu inaugurarea [...] doar pe conexiunea scurtă." Finalul verii este în continuare un termen perfect fezabil, dar lunile mai și iunie ies din discuție. În cel mai fericit scenariu, dacă nu avem surprize neplăcute și testele merg bine din prima, putem spera că spre sfârșitul lunii iulie vom circula între Calea Galați/DJ221B de pe malul brăilean și DN22 Smârdan/Măcin de pe cel tulcean.”, explică Asociația.

Podul peste Dunăre de la Brăila

Valoarea contractului pentru construcţia podului peste Dunăre de la Brăila se ridică la 2,375 miliarde lei cu TVA.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lungimea drumului principal Brăila - Jijila este de 19,095 km iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin este de 4,328 km.

Contractul pentru construcţia podului suspendat peste Dunăre de la Brăila a fost semnat în ianuarie 2018, iar termen contractual de finalizare era 2021, potrivit CNAIR.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO