Inflația continuă să crească în Turcia. În septembrie a depășit 60%

0
Publicat:

Rata anuală a inflației în Turcia a ajuns la 61,53% în luna septembrie, de la 58,94% în august, conform datelor oficiale publicate marți, crescând pentru a treia lună consecutiv, ca urmare a recentelor majorări de taxe și a deprecierii lirei, relatează Reuters, DPA și Bloomberg.

Tarifele pentru hoteluri, cafenele și restaurante au crescut cu 92,48%. foto shutterstock (Arhivă)

Amintim că în luna decembrie a anului trecut, inflația s-a situat la 64,27%. Economiștii prognozaseră o inflație de 61,6% luna trecută. 

Deprecierea lirei turcești pune presiune pe preţuri, în vreme ce Guvernul ia diferite măsuri, inclusiv creșterea salariului minim, şi ia în considerare majorarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor. 

De asemenea, în cazul alimentelor și băuturilor fără alcool, prețurile au urcat cu 75,14%, în vreme ce tarifele pentru hoteluri, cafenele și restaurante au crescut cu 92,48%. Cheltuielile privind sănătatea au înregistrat o creștere de 79,79%, iar cele cu locuințele au înregistrat un avans de 20,16%. 

De la o lună la alta, rata inflației în Turcia a crescut în luna septembrie cu 4,75, față de creșterea de 9,09% înregistrată în luna august.

Potrivit economistului Selva Bahar Baziki, inflația ar urma să urce la circa 70% în trimestrul doi din anul 2024: „Ne aşteptăm ca inflaţia să atingă un nivel de vârf, de 70%, în trimestrul doi din 2024, înainte de o decelerare a preţurilor de consum, spre 40%, până la finalul anului".

Începând cu luna iunie, prețul barilului de țiței Brent a crescut cu circa 30%, ajungând aproape la 100 de dolari. Conform unei aprecieri realizate de Banca Centrală a Turciei, prețul anual mediu al barilului de țiței este în acest moment de 79,4 dolari.

Ţinând cont de tendinţa de creştere a preţurilor petrolului, campania Băncii Centrale de înăsprire a politicii monetare ar putea duce dobânzile la un nivel mai ridicat decât s-a prevăzut iniţial", a declarat economistul Erol Gurcan de la Yatirim Finansman. 

Banca Centrală a Turciei a hotărât în luna septembrie să majoreze dobânda de politică monetară. Astfel, la cea de-a patra întrunire de politică monetară condusă de noul guvernator Hafize Gaye Erkan, instituția a hotărât să majoreze dobânda de referință de la 25% până la 30%. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței