Greenpeace cere demisia urgentă a lui Sebastian Burduja pentru „instigarea publică la procese împotriva societății civile”

0
Publicat:

Greenpeace România solicită demisia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, acuzându-l că încurajează procese împotriva organizațiilor de mediu care contestă proiecte controversate.

Greenpeace cere demisia urgentă a ministrului Energiei. FOTO: Facebook

Organizația Greenpeace cere demisia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, susținând că acesta a făcut declarații care instigă la acțiuni judiciare împotriva societății civile. Potrivit activiștilor de mediu, este inacceptabil ca un oficial de rang înalt să solicite companiilor de stat să atace în instanță ONG-urile care contestă proiecte cu impact asupra mediului.

Condamnăm reacția ministrului Sebastian Burduja și considerăm că a comis un derapaj ireconciliabil cu principiile democratice și cu obligațiile funcției pe care o ocupă. Prin instigarea publică la procese împotriva societății civile, el a demonstrat nu doar o neînțelegere periculoasă a democrației, ci și o atitudine profund ostilă față de dreptul fundamental la liberă exprimare și participare publică”, a transmis Greenpeace într-un comunicat de presă.

Activiștii de mediu subliniază că România are obligații internaționale privind accesul la justiție pentru organizațiile de mediu, conform tratatelor europene și convențiilor internaționale, precum Convenția de la Aarhus și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În plus, Greenpeace menționează că Uniunea Europeană a adoptat recent o directivă menită să protejeze jurnaliștii, activiștii și apărătorii drepturilor omului împotriva acțiunilor strategice în justiție care încearcă să reducă la tăcere vocile critice (SLAPP - Strategic Lawsuit Against Public Participation).

Un ministru care își folosește poziția pentru a încuraja represalii împotriva celor care contestă proiecte cu impact asupra mediului și comunităților nu poate rămâne în funcție. (...) Cerem de urgență Prim-Ministrului, Marcel Ciolacu, să intervină și să acționeze decisiv prin demiterea ministrului energiei, Sebastian Burduja”, au mai transmis reprezentanții Greenpeace.

Declarațiile organizației de mediu vin în urma unei postări publicate de ministrul Energiei pe rețelele sociale, în care a susținut că Greenpeace a fost sancționat de un tribunal american cu plata unor despăgubiri de 660 de milioane de dolari pentru blocarea unui proiect energetic strategic. Totodată, Burduja a cerut companiilor naționale din domeniul energetic să intenteze procese împotriva ONG-urilor care contestă investițiile în infrastructura energetică a României.

România trebuie să se apere cu toate forțele. Aceste acțiuni în instanță nu sunt, de obicei, despre protecția mediului, ci despre blocarea dezvoltării naționale și a securității noastre energetice. (...) Cine vrea să țină România în întuneric va fi tras la răspundere”, a declarat Burduja.

În acest context, ministrul a anunțat că se lucrează la o propunere legislativă menită să accelereze implementarea proiectelor energetice, inclusiv finalizarea hidrocentralelor blocate de ani de zile.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €