„Gramaj mai mic, la preţ la fel de mare”. Guvernul cere autorităţilor să intervină

0
Publicat:

Fenomenul shrinkflației, care presupune produse cu gramaj mai mic vândute la același preț mare ca înainte, a luat amploare de ceva timp și în România, lucru remarcat și de autorități.

Comercianții vând produse cu gramaj mai mic, fără să scadă și prețul

„Încep cu un subiect care, din păcate, este tot mai prezent în statele europene și pare că a ajuns și la noi: faptul că unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari. Consider că aceasta este o formă de înșelăciune împotriva consumatorilor! Este de fapt o scumpire „camuflată” si nejustificata economic sub un ambalaj foarte asemănător. Cer tuturor autorităților de control din România să intervină urgent! Iar în paralel, să pregătim o reglementare, pe modelul francez: producătorii să fie obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, a spus joi premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit unui studiu, 93% dintre români au observat fenomen și în țara noastră. Românii au observat de, ceva timp, scăderea gramajelor mai multor produse. Prețul însă rămâne la fel sau e chiar crește.

În ultima perioadă tot mai multe state europene au incriminat fenomenul „shrinkflation”.

Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor, într-un efort de a ţine sub control fenomenul "shrinkflation" (shrink - micşorare şi inflation - inflaţie), a anunţat Ministerul de Finanţe, transmite Reuters.

Inițiativa franceză ar putea fi translatată la nivel european și transformată într-o Directivă, după cum a propus recent ministrul francez al afacerilor, turismului și consumatorilor. 

Încă din luna ianuarie  Guvernul ungar a anunțat că le va impune marilor retaileri de alimente ca, începând din luna martie, să afişeze avertismente pe ambalajele produselor ale căror dimensiuni au fost reduse.

Rata inflaţiei în Ungaria a atins un vârf de 25% în primul trimestru al anului trecut, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, şi autorităţile de la Budapesta se străduiesc să relanseze economia, în condiţiile în care puterea de cumpărare a consumatorilor a scăzut, relatează Reuters.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”