FGA a publicat lista potenţialilor creditori ai Euroins

0
Publicat:

Fondul de garantare a Asiguraţilor (FGA) a recepționat 61.004 dosare neachitate de către asigurătorul Euroins, precum şi 3,95 milioane de poliţe de asigurare.

ASF a retras autorizația de funcționare a Euroins în martie, Foto: News.ro

Potrivit datelor FGA, cele 3,950,240 de polițe de asigurare se împart în: polițe RCA-2.782.279 și non RCA-1.167.961.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a publicat, conform obligaţiilor stabilite prin lege, Lista potenţialilor creditori de asigurări ale căror creanţe au rezultat din evidenţele transmise de Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA", au transmis reprezentanții FGA.

Astfel, pe baza evidenţelor şi documentelor preluate de la asigurător, Fondul întocmeşte lista potenţialilor creditori de asigurări şi asigură publicarea acesteia pe site-ul propriu.

Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai Societății Euroins Asigurare - Reasigurare S.A că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de Legea nr. 213/2015.

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvență, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată.”, informează FGA.

Conform legii, „aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa Comisiei Speciale" a FGA.

Potrivit legii, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.

Procedura de faliment nu a fost deschisă în Instanță, așadar, termenul limită de depunere a cererilor de plată nu curge.”, mai arată sursa citată

Formularele cererilor de plată sunt disponibile online:

- Anexa 9-restituire primă: Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă

- Anexa 10-cerere pentru acordarea despăgubirilor: Cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/ indemnizațiilor

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis pe data de 16 martie să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”