Faliment oficial la Șantierul Naval Mangalia. Urmează concedieri colective după decizia de lichidare. Reacția Ministerului Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șantierul Naval Damen Mangalia va intra în faliment și lichidare. Contractele de muncă ale angajaților vor înceta, a informat administratorul judiciar CITR, precizând că adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare al companiei. Reacția Ministerului Economiei n-a întârziat să apară.

Șantierul Naval Damen Mangalia va intra în faliment și lichidare.Foto Damen

UPDATE Irineu Darău: Falimentul creează cadrul în care pot fi găsite și construite soluții noi

În urma anunțului administratorului judiciar al Șantierului Naval Mangalia - CITR - ministrul Economiei, Irineu Darău, a ținut să precizeze că instituția a făcut tot ce a putut să nu se ajungă aici, salariile fiind în curs de plată, dar și că falimentul înseamnă încheierea „actualei forme de organizare, intrarea șantierului în conservare și disponibilizarea angajaților, dar creează și cadrul în care pot fi găsite și construite soluții noi”.

Redăm integral informarea minnistrului:

„Astăzi se încheie o etapă pentru Șantierul DAMEN SHIPYARDS Mangalia. Este un moment dificil, dar este și punctul din care trebuie să ne uităm responsabil la ce urmează. Ne-am asigurat că oamenii sunt protejați - din Fondul de Garantare - prin plata salariilor în următoarele luni, iar în continuare vom munci necontenit pentru a crea condițiile pentru viitoare investiții care să valorifice activele și capitalul uman, cu perspective pe termen lung.

Azi, în urma Adunării Creditorilor, votul exprimat de creditorul majoritar asupra planului de reorganizare al companiei conduce la intrarea companiei în procedura de faliment.

Nu abandonăm acest șantier, ba chiar dimpotrivă! Suntem în dialog cu toate părțile implicate și vom continua să acționăm pentru protejarea interesului strategic al României în industria navală. Acest șantier rămâne una dintre cele mai importante platforme industriale navale din România și din Europa, iar forța de muncă de aici este un activ valoros, care trebuie păstrat cât mai mult posibil.

Ministerul Economiei s-a preocupat în permanență de protejarea capitalului uman al șantierului, declarându-l săptămâna trecută companie de interes strategic. Atât noi, cât și întregul Guvern, vom lua toate deciziile necesare pentru protejarea interesului competitiv al companiei și pentru protejarea angajaților săi.

Prioritatea imediată sunt oamenii. Plata salariilor restante este în curs. Am făcut demersuri pentru accelerarea acestui proces, iar sumele aferente lunilor decembrie 2025, ianuarie și februarie 2026 sunt în procedură de plată și vor ajunge la angajați în perioada imediat următoare. Ministerul Muncii gestionează acest proces în mod prioritar.

În paralel, lucrăm la următoarea etapă. Falimentul înseamnă închiderea actualei forme de organizare, intrarea șantierului în conservare și disponibilizarea angajaților, dar creează și cadrul în care pot fi găsite și construite soluții noi. Obiectivul este să valorificăm inteligent activele existente și să creăm condițiile pentru reluarea activității, fie prin atragerea de investitori, fie prin alte formule viabile.

Protest spontan la Șantierul Naval Mangalia. Angajații, revoltați după ce nu și-au primit salariile două luni

Ministerul Economiei a tratat constant acest obiectiv ca fiind de interes strategic și va folosi toate instrumentele disponibile pentru a proteja atât capacitatea industrială, cât și angajații săi.

Cel mai important este să facilităm investiții sustenabile și durabile pentru viitor. Îmi asum angajamentul să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a crea aceste perspective. Știm că nu totul depinde de noi, însă doar cu optimism și pragmatism vom reuși să găsim soluții”.

_________________________________________________________________________________________________

Știrea inițială

Planul de reorganizare supus la vot a avut ca obiectiv identificarea unui investitor strategic care să preia activitatea șantierului și să asigure resursele financiare necesare relansării acestuia. Respingerea planului de către creditori determină obligația administratorului judiciar de a sesiza instanța de judecată, care va decide deschiderea procedurii de faliment și pașii următori în derularea acesteia.

„Respingerea planului de reorganizare înseamnă că societatea va intra într-un proces de faliment și lichidare, însă subliniem că toate drepturile salariale vor fi respectate și plătite potrivit prevederilor legale în vigoare”, a declarat Paul‑Dieter Cîrlănaru, CEO CITR și administrator judiciar al Șantierului Naval din Mangalia.

Pe parcursul procedurii, CITR va continua să informeze părțile interesate cu privire la etapele majore ale procesului și la calendarul măsurilor care vor fi implementate. Scopul este ca procedura să se desfășoare într-un mod ordonat și transparent, cu respectarea drepturilor tuturor creditorilor și a angajaților.

CITR a propus planul de reorganizare al Șantierului Naval Mangalia, marcând intrarea în etapa decisivă a restructurării. Planul prevede relansarea activității și atragerea unui investitor strategic.

Soluția propusă este transferul de business, care ar permite continuarea activității, preluarea angajaților și realizarea investițiilor necesare.

CITR spune că, de la preluarea mandatului, a încercat să atragă clienți și capital pentru menținerea activității, iar găsirea unui investitor rămâne cea mai viabilă soluție.

Angajații Șantierului Naval Mangalia au protestat mai multe zile în curtea unității, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de peste trei luni.

Liderul Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a declarat pentru News.ro că „menținerea șantierului în funcțiune creează șanse reale de recuperare a creanțelor. De acest vot depinde viitorul șantierului și păstrarea locurilor de muncă. Sunt mii de familii care depind de acest loc de muncă. Falimentul nu este o soluție. Puneți capăt acestei situații de criză prelungite care durează de aproape doi ani. Redați angajaților actuali și generațiilor viitoare șansa de a lucra în acest șantier”.

Salariații susțin că, din cauza restanțelor salariale, mulți nu au bani pentru hrană sau plata facturilor, iar unii refuză să mai lucreze „pentru că nu mai pot munci pe burta goală”.