Fabrica din Luduş este pregătită să pornească producţia de zahăr din toamnă, susține ministrul Economiei

0
Publicat:

Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, are credinţa că, începând cu luna octombrie, românii vor vedea că fabrica din Luduş va produce din nou zahăr din sfeclă de zahăr produsă în ţară.

Ministrul Ştefan-Radu Oprea a efectuat o vizită la Fabrica de zahăr din Luduş, Foto: msnews.ro

Astăzi am venit să văd cum evoluează mediul de afaceri local, care sunt provocările. Prima vizită a fost la Fabrica de Zahăr din Luduş, unde am cunoscut un management foarte decis ca în octombrie să pornească producţia de zahăr. Am înţeles că astăzi au deja contractată jumătate din producţia de sfeclă de zahăr de care au nevoie şi că speră prin faptul că vor începe la timp, vor începe să producă, să determine fermierii să aibă mai mare încredere şi să planteze pe cel puţin 6000 de hectare, atât cât au nevoie pentru a putea să meargă în plin (...)

S-a ajuns în salvarea acestui proiect de către un investitor român, împreună cu fermierii din zonă şi eu cred că într-adevăr, începând cu octombrie vom vedea că fabrica din Luduş va produce zahăr din nou din sfecla de zahăr produsă aici", a declarat ministrul Ştefan-Radu Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul companiei MATEROM din Târgu Mureş, informează Agerpres.

Ministrul a arătat că Fabrica din Luduş are „un plan de management foarte bine articulat", care înseamnă diversificarea afacerilor, nu doar în producţia de zahăr sub brandul Zahăr de Luduş şi că a discutat cu managerii despre schema de ajutor de stat aflată în lucru la Ministerul Agriculturii.

Am vorbit cu managementul de acolo, le-am spus despre schema de ajutor de stat pe care Ministerul Agriculturii o are în lucru în acest moment şi care se referă la procesarea produselor agroalimentare în România. Şi această fabrică de zahăr este una dintre cele care ar putea să aplice la această schemă de ajutor de stat, pentru că vor să se doteze cu linii de producţie în plus cu linii de ambalare, cu linii de etichetare.

Sunt lucruri prin care statul român, Guvernul României încearcă să limiteze importurile din străinătate, să producem cât mai mult aici, în România, obiectivul major este acela de a echilibra balanţa comercială şi astfel de poveşti de succes, cum sperăm să fie cea de la Fabrica de Zahăr Luduş, care a trecut printr-o poveste pe care dvs. o ştiţi mai bine ca mine, cu aproape de vânzare, de tăiere şi de a merge la utilajele la fier vechi", a afirmat Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Deputatul PSD Dumitriţa Gliga l-a însoţit pe ministrul Ştefan-Radu Oprea la Luduş şi a declarat că se bucură că fabrica este pregătită înceapă să producă, începând cu toamna acestui an.

A fost un stimulent important pentru fermieri faptul că subvenţia la sfeclă de zahăr a fost undeva până la 2.500 euro pe anul trecut. Mă bucur că fermierii au început să cultive din nou sfeclă de zahăr, pentru că ăsta e un avantaj foarte mare şi pentru fermierii din zonă, din judeţul Mureş, din judeţele învecinate. Să ştiţi că la fabrica de zahăr de la Luduş va veni sfeclă de zahăr inclusiv din Arad în acest an", a susţinut Dumitriţa Gliga.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție